Connect with us

O echipă de studenți de la TUIAȘI s-a impus la un concurs din Turcia: a construit cel mai rezistent pod

Comunicat de presă TUIAȘI

Local

O echipă de studenți de la TUIAȘI s-a impus la un concurs din Turcia: a construit cel mai rezistent pod

Echipa formată din studenții de la Facultatea de Construcții și Instalații a fost cea mai bună de la concursul „Design&Construct 2024”, organizat ca în fiecare an de Universitatea Boğaziçi din Istanbul, Turcia, în perioada 6 – 10 mai. Tinerii au obținut locul I pe întreaga competiție și un premiu de 25.000 de lire turcești, construind un pod care a câștigat locul I la probele de estetică și unicitate, rezistență și montaj contra timp.

„Cu inovație, abilități tehnice și o dedicare remarcabilă, studenții noștri au impresionat juriul și au câștigat nu mai puțin de patru premii de top. În cadrul competiției acerbe, studenții noștri au demonstrat nu doar competențe tehnice remarcabile, ci și creativitate și determinare. Performanțele lor impresionante la toate probele au demonstrat angajamentul și abilitățile lor excepționale”, a declarat șef lucrări dr. ing. Gheorghiță Boacă, cadru didactic la Facultatea de Construcții și Instalații și coordonator al echipei de studenți

Podul construit de studenți a avut o greutate de doar 82,54 de kilograme și a reușit să susțină 1,25 de tone la proba de rezistență cu o deformație de doar 2,14 milimetri. Juriul a apreciat și creativitatea și viziunea echipei: cele 30 de persoane care l-au compus, profesori, sponsori și invitați ai organizatorilor, au ales podul echipei TUIASI ca fiind cel mai frumos ca aspect la proba de estetică și unicitate.

Tinerii au reușit să asambleze podul în doar 23 de minute, cel mai rapid dintre toate echipele participante, respectând regulile concursului.

„În cadrul probei de montaj contra timp, studenții au trebuit să respecte mai multe reguli care simulează o execuție reală a unei structuri, atât din punct de vedere al spațiului disponibil, precum și al modului de organizare al etapelor de lucru. Echipa noastră a dat dovadă de un spirit de echipă impresionant și de abilități de gestionare a timpului în cadrul acestei probe extrem de solicitante. Rezultatul lor remarcabil confirmă nivelul lor de pregătire și dedicare”, a completat șef lucrări dr. ing. Gheorghiță Boacă.

Lung de 6,4 metri, cu o înălțime de 1,98 metri și o lățime de 86 de centimetri, podul studenților TUIASI s-a clasat pe podium, pe locul al treilea, și la proba de greutate a structurii. Elementele podului au fost confecționate integral în laboratoarele Facultății de Construcții și Instalații de către studenți alături de tehnicianul facultății.

Echipa a fost formată din studenții Andreea-Lavinia Botezatu, Gabi Nenișcă, Dumitrel-Alin Matei, Vasile Ciobanu și Cosmin Moscalu, toți în anul al IV-lea, specializarea Căi Ferate Drumuri și Poduri, sub coordonarea șef lucrări dr. ing. Gheorghiță Boacă.

Pregătirile pentru concurs au început în luna noiembrie atunci când după lansarea concursului s-a format echipa și s-a început proiectarea podului. Proiectul a fost transmis spre analiză și aprobare în luna ianuarie, iar din februarie s-a început pregătirile pentru execuție. Execuția podului s-a făcut concomitent cu sprijinul venit din partea sponsorilor care au susținut execuția și cheltuielile aferente deplasării și cazării în Istanbul.

„Echipa noastră a avut privilegiul de a vizita una dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale Turciei – Podul 1915 Çanakkale. Această experiență fascinantă a fost nu doar o oportunitate de a admira o capodoperă a ingineriei, ci și o sursă de inspirație și învățăminte pentru proiectul nostru și pentru viitoarele noastre cariere în domeniul construcțiilor. Impunătorul Pod 1915 Çanakkale, care traversează strâmtoarea Dardanele și leagă cele două continente, Europa și Asia, este nu doar o conexiune fizică, ci și un simbol al unității și progresului”, a completat șef lucrări dr. ing. Gheorghiță Boacă.

Deoarece în acest an programul concursului s-a suprapus cu sărbătorile pascale, studenții și profesorii au participat la Slujba de Înviere la Biserica „Sf. Mc. Paraschevi” din Istanbul.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top