Alegeri 2024: idei și proiecte
[P] Cei mai mulți bani investiți la Iași sunt în vilele lui Chirica
60 de miliarde de euro este sumă netă încasată de România din fonduri europene, de la intrarea în UE până azi.
Din aceste multe miliarde, știți câte au ajuns la Iași pentru proiecte realizate de Primăria condusă de Mihai Chirica? Câteva milioane de euro.
Da, da, ați citit bine. România a încasat miliarde, orașul „administrat” de Chirica a luat firimituri.
A, nu vă gândiți că ne-au sabotat guvernele, că Bucureștiul nu ne vede sau că stăm atât de prost pentru că ar fi fost o altă culoare politică la Palatul Victoria și Iașul ar fi fost ocolit.
Din contră, dacă nu erau proiectele guvernamentale, dacă nu era PNNR, realizat la centru, Iașul nu avea nici măcar atât.
De fapt, suntem în 2024 și orașul în fruntea căruia Mihai Chirica se află de 10 ani nu are niciun proiect mare în derulare pe bani europeni.
Niciun proiect nou de infrastructură, după 3 ani de la demararea ciclului de finanțare europeană.
Puținii bani care au ajuns la Iași sunt sub forma a 18 tramvaie si 25 de autobuze. Dar nici această „realizare” nu este meritul Primăriei conduse de Chirica, căci sunt luate prin PNRR, program gândit la București.
Primar putea fi și un umeraș de garderobă și banii veneau oricum. Toate negocierile pe PNRR s-au făcut la nivel de Guvern, tramvaiele și autobuzele ajungeau la Iași și dacă era primar un copil de 10 ani.
Mobilierul școlar a fost primit tot prin PNRR. Toate unitățile din România au primit bănci, scaune sau dulapuri noi.
Deci cum își justifică șefii din Primărie funcțiile și salariile? Situația e tragică: Mihai Chirica se chinuie să ducă până în 2027 reabilitarea termică a Spitalului de Recuperare, care trebuia terminată în 2021, maxim 2023.
Proiecte anunțate încă de acum 8-9 ani încă nu sunt în implementare și nu vor primi fonduri, pentru că nu sunt pregătite.
Iașul nu există în niciun proiect mare, regional. Autostrada A7 este pusă în practică la nivelul Guvernului. Clujul își face metrou, Iașul plantează panseluțe în centru.
Iașul se laudă cu proiecte de 4-5 milioane de euro, alte județe fac de sute de milioane de euro.
Pe fondurile de coeziune 2021-2027 erau incluse turbinele de cogenerare, dar Iașul condus de Mihai Chirica nu a scris un proiect și nu a aplicat, în timp ce alte 10 județe din țară urmează să primească deja banii.
Abia acum, în 2024, Primăria Iași face studiul de fezabilitate, ceea ce înseamnă o întârziere de încă 5 ani.
Pierdem anul acesta 10 milioane de euro cu termoficarea, anul trecut am pierdut circa 40 milioane de euro, și vom pierde și în anii următori milioane și milioane de euro dacă Mihai Chirica mai rămâne la Primărie.
Ar trebuie toți concediați de mâine. Sau măcar pe 9 iunie, prin votul vostru.
Iașul bate pasul pe loc. Vorbe goale și proiecte minore. Singurul care prosperă este doar Mihai Chirica.
Știați că a ajuns deja la 5 vile în proprietate?
Marius BODEA
Senator USR de Iași,
Candidat la Primăria Municipiului Iași