Proiecte publice
PMI a obținut finanțarea UE pentru modernizarea sistemului de iluminat public
Sistemul de iluminat public din oraș va fi modernizat cu fonduri europene. Primarul Mihai Chirica a anunțat astăzi că a fost semnat contractul de finanțare UE, valoarea investiției depășind 22 milioane lei.
„S-a aprobat și semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare, reabilitare și extindere a iluminatului public din Municipiul Iași prin Fonduri Europene. Practic toate bulevardele Iașului vor avea corpuri de iluminat prin tehnologia LED, circa 4700 de corpuri. De asemenea, proiectul cuprinde înlocuirea sistemului de aprindere a iluminatului și, foarte important, reducerea substanțială a consumului de energie prin introducerea unui sistem de control de la distanță, dar și înființarea unui dispecerat nou. Valoarea proiectului este de 4,7 milioane de euro”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat (287 bucăți) și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune și alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din Municipiul Iași (șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și / sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune.