Connect with us

PMI a preluat tronsonul din DN24 care tranzitează Iașul/DN28 mai așteaptă

DN24 - zona bld. C.A. Rosetti

Proiecte publice

PMI a preluat tronsonul din DN24 care tranzitează Iașul/DN28 mai așteaptă

Primăria Iași a preluat, parțial, sectoarele de drum național care tranzitează municipiul, dar numai în cazul DN24. Demersul va fi girat astăzi într-o ședință a Consiliului Local, după ce, din punct de vedere tehnic, procesul-verbal de predare-primire a fost semnat de reprezentanții Primăriei la începutul lunii august.

În total este vorba despre aproape 14,4 km de drum. La acest moment, valoarea de inventar a acestor drumuri trece de pragul de 34 milioane lei. DN24 are traseul pe Bucium Pasaj Socola CET Tudor Vladimirescu C.A. Rosetti Șos. Ștefan cel Mare Cârlig.

În proiectul de hotărâre care va fi aprobat astăzi de CL nu există vreo explicație în ceea ce privește nepreluarea și tronsonului de drum aferent DN28.

Preluarea DN24 și DN28 a fost tervigersată ani la rândul, deși era în interesul Primăriei Iași să le preia: nefiind proprietar, municipalitatea nu putea adopta restricții de trafic greu pe aceste tronsoane de drum decât cu acordul Ministerului Transporturilor, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP).

DRDP a deschis un proces în instanță și a avut câștig de cauză: judecătorii au obligat PMI să preia sectoarele de drum. Totuși, față de sectoarele de drum invocate de DRPD, Primăria va prelua doar parțial tronsoanele: alți circa 17 km (DN28) nu au fost preluați.

Preluarea sectoarelor de drum (în integralitate) a fost aprobată de plenul CL în septembrie 2015, dar procesul-verbal nu a mai fost semnat. Anterior, tronsoanele fuseseră transferată la Ministerul Transporturilor, în 2008, care a investit în reabilitarea și modernizarea infrastructurii.

Tronsoanele traversează municipiul Iași pe traseul Metro – Valea Lupului – Păcurari – Șos. Națională – Gară – Piața Nicolina – CET – Tomești (DN 28), respectiv pe traseul Bucium – Pasaj Socola – CET Tudor Vladimirescu – C.A. Rosetti – Șos. Ștefan cel Mare – Cârlig (DN 24).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top