Proiecte publice
PNRR, Valul Renovării: Topul județelor care au obținut finanțări – Iașul are 57 de proiecte de 85 milioane euro
Iașul este unul dintre județele fruntașe din țară în ceea ce privește finanțările obținute prin intermediul PNRR, pe componenta „Valul Renovării”, secțiune dedicată reabilitării de clădiri publice: școli, cămine, blocuri, cămine culturale sau sedii de instituții.
Proiectul cu cea mai mare valoare aparține Primăriei din Podu Iloaiei care a accesat este 10 milioane euro pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri. În același timp, cea mai mare sumă a obținut-o Primăria Iași (circa 30 milioane euro) în cadrul a 17 proiecte. În cazul municipiului Iași este de remarcat eșecul de a accesa mai multe fonduri pentru reabilitarea de blocuri, deși au existat mai multe proiecte în acest sens.
Obiectivul investițiilor din „Valul Renovării” vizează renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, respectiv renovarea integrată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (eficiență energetică și consolidare seismică, conform Ministerului Dezvoltării.