Connect with us

Primăria a dat jumătate de trotuar unui dezvoltator: pietonii abia mai au pe unde circula

Investiții private

Primăria a dat jumătate de trotuar unui dezvoltator: pietonii abia mai au pe unde circula

Situație hilară în CUG, zona Rond Vechi – un investitor imobiliar o ocupat o bună parte din trotuar cu organizarea unui șantier privat, cu binecuvântare de la Primăria Iași.

„În CUG, Rond Vechi, dezvoltatorul imobiliar care construiește vis-a-vis de Parohia Sfântul Prooroc Daniel, a solicitat de la Primărie organizare de șantier pe o parte din domeniul public. Primăria i-a eliberat contractul de folosință pentru montarea gardului metalic pe trotuar, după cum vedeți, din răspunsul Poliției Locale. Astfel, trotuarul Aleea Tudor Neculai nr. 77 este blocat aproape în totalitate. I-am adresat primarului Chirica solicitarea să corecteze aceaastă situație aberantă și să pună pe primul loc cetățenii, nu betoanele și gardurile metalice”, a scris consilierul local Răzvan Timofciuc într-o postare publică.

El a adăugat că, anterior, a depus o sesizare la Poliția Locală, iar agenții care s-au deplasat în teren au constatat că amplasarea șantierului pe trotuar este perfect legală.

„Din analiza schițelor de proiect rezultă faptul că locația unde este montat gardul este legală și prevăzută în schița anexă din contractul de folosință – organizare de șantier eliberat de Primăria Municipiului Iași, cu plata achitată integra pe o perioadă determinată, cu drept de prelungire”, se arată în răspunsul Poliției Locale, publicat de Timofciuc.

Lucrările la șantierul din CUG au început în luna mai a.c. și au ca termen de finalizare mai 2026. Autorizația a fost emisă anul trecut, în luna iunie, pentru construire locuințe colective, spații comerciale și birouri.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top