Connect with us

Primăria a scos din nou la licitație lucrările pentru amenajarea a cinci spații verzi

Spații verzi

Primăria a scos din nou la licitație lucrările pentru amenajarea a cinci spații verzi

Municipalitatea ieșeană a lansat o licitație pentru finalizarea lucrărilor la cele cinci parcuri finanțate cu fonduri UE, un proiect al cărui contract european a fost semnat încă de la începutul anului 2020 și care, în mod normal, trebuia încheiat la sfârșitul anului 2022.

Valoarea lucrărilor rămase de executat a fost estimată de Primărie la 3,1 milioane lei, fără TVA. Licitația a fost împărțită în două loturi: 2 milioane lei pentru amenajări peisagistice şi 1,1 milioane lei pentru refacerea drumurilor de acces la terenuri.

  • Inițial, Primăria Iași voia să finalizeze proiectul „în regie proprie”, dar acest lucru era posibil doar dacă lucrările executate până acum ar fi fost într-un stadiu mai avansat [citește detalii]

Investiția este una de mică amploare – proiectul presupune amenajarea a 11.000 mp de spaţii verzi şi a circa 16.000 mp de carosabil. În decembrie 2022, când contractul de lucrări inițial a ajuns la final, proiectul avea un grad fizic în execuţie de 55%. Companiile interesate să participe la noua licitaţie trebuie să depună oferte cel târziu pe 22 decembrie.

Indicatorii actualizați ai investiției arată costuri 10,2 milioane lei (inclusiv TVA), în condițiile în care contribuţia totală a Primăriei (cofinanţare şi cheltuieli neeligibile) ajunge la 2,1 milioane lei, iar diferenţa este asigurată din fonduri europene.

Noile spaţii verzi vor fi înfiinţate prin reconversia unor terenuri degradate din zonele aleea Prof. I. Simionescu 16A (2.664 mp), strada Bradului 17A (4.250 mp), strada Egalităţii 27A (2.519 mp), strada Butnari 13A (1.673 mp) şi strada Romană 37B (1.635 mp).

Contractul de finanţare europeană a fost semnat în februarie 2020 şi, în mod normal, trebuia încheiat anul trecut, dar lucrările vor fi finalizate pe parcursul anului viitor. Odată ce vor fi semnte contractele în urma licitaţiei, firmele câştigătoare vor avea la dispoziţie 6 luni pentru exeecutarea lucrărilor. 

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Spații verzi

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top