Connect with us

Primăria proiectează șase spații verzi noi și reabilitează un colegiu: licitațiile au fost lansate

Proiecte publice

Primăria proiectează șase spații verzi noi și reabilitează un colegiu: licitațiile au fost lansate

Șase spații verzi vor fi proiectate pe terenuri degradate amplasate în diverse zone ale orașului: proiectul datează din mandatul trecut al Consiliului Local (CL) și a fost resuscitat de Primăria Iași în contextul oportunității accesării unei finanțări UE. În același timp, municipalitatea a lansat licitația pentru reabilitarea Colegiului Garabet Ibrăileanu, un contract cu o valoare de peste 8 milioane lei.

În cazul celor șase spații verzi, există un studiu de fezabilitate recepționat de Primărie în 2022, an în care plenul CL a dat undă verde investiției. Abia după trei ani, municipalitatea reia proiectul și caută un proiectant care să actualizeze documentația în maximum 30 de zile pentru o sumă 410.000 lei, fără TVA.

În etapa I a proiectului, intervențiile vor acoperi o suprafață totală de peste 42.000 mp, respectiv în zone precum Alexandru cel Bun, Podul de Piatră – Podu Roș și Nicolina:

  • str. Bistrița – blocurile A1-A8 (1.945 mp)
  • str. Sarmisegetuza – blocurile R11-R12, Q4-Q8, B2, DA14-DA19, R8-R13 (16.908 mp)
  • bld. Regele Ferdinand I – blocurile B1-B6 (12.159 mp)
  • bld. Regele Mihai I – blocul I1 (5.245 mp)
  • șos. Națională – blocurile C2-Q2 (3.723 mp)
  • al. Tudor Neculai – blocurile 937-939 (2.134 mp)

„Realizarea mai multor zone verzi – scuaruri de reședință care să cuprindă spații verzi, arbori ornamentali, mobilier urban, locuri de odihnă, alei pietonale, zone de socializare. Spațiile studiate sunt terenuri din zone secundare sau terțiare ale orașului și reprezintă interstiții ale țesutului urban din cadrul ansamblurilor de blocuri de locuințe construite în anii 70-80”, este obiectivul specific al proiectului.

Opt milioane de lei pentru reabilitarea Colegiului G. Ibrăileanu

În aceste zile, municipalitatea a lansat o altă licitație care presupune modernizarea clădirii în care funcționează Colegiul Garabet Ibrăileanu (toate cele patru tronsoane). ucrările propuse nu prevăd intervenții la infrastructura și suprastrucutra existente. În schimb, lucrările vor aduce modificări ale compartimentărilor, finisajelor exterioare și interioare, alături de înlocuirea instalațiilor degradate.

colegiul garabet ibraileanu
Colegiul Garabet Ibrăileanu

Lucrările au fost estimate la o valoare de peste 8 milioane lei, iar fondurile sunt finanțate prin intermediul PNRR. În cadrul mai multor componente din acest program, Primăria derulează proiecte pentru reabilitarea termică de școli cu o valoare de circa 200 milioane lei.

Aricole din categoria Proiecte publice

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top