Arhitectură și urbanism
S-au deschis înscrierile la Regionala de Arhitectură Moldova 2026: cele mai relevante proiecte vor fi expuse la Palas
Ordinul Arhitecților din România – Filiala Iași a lansat înscrierile pentru Regionala de Arhitectură Moldova (RAM) 2026, eveniment organizat o dată la doi ani și dedicat proiectelor de arhitectură realizate în regiune. Ediția din acest an are tema „Repere”, iar expoziția va fi amenajată în Grădinile Palas, în ultima parte a lunii octombrie.
Înscrierile sunt deschise în perioada 9 septembrie – 9 octombrie 2026. Arhitecții pot propune proiecte realizate în ultimii doi ani în județele Iași, Vaslui, Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani, precum și în Republica Moldova. Sunt eligibile și lucrări realizate în alte zone, dacă autorii sunt arhitecți din regiunea Moldovei.
Prin tema aleasă pentru ediția din acest an, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului proiecte care pot deveni exemple pentru modul în care este construit și transformat spațiul în care trăim. Expoziția nu va urmări o singură definiție a arhitecturii de calitate, ci va reuni proiecte cu funcțiuni, dimensiuni și abordări diferite – de la locuire și amenajări interioare până la spații publice, patrimoniu și investiții contemporane.
O miză importantă a RAM 2026 este și creșterea vizibilității arhitectului în procesul de realizare a unei investiții. OAR Iași atrage atenția că, în cazul multor proiecte, publicul cunoaște beneficiarul, investitorul sau constructorul, în timp ce autorul conceptului arhitectural rămâne mai puțin vizibil.
- Citește și OAR Iași: Cum practica administrativă a AACR ignoră legea și blochează dezvoltarea urbană
„Dacă vrem ca profesia să fie recunoscută pentru rolul ei, trebuie să ne asumăm mai vizibil rezultatul muncii noastre”, este unul dintre mesajele transmise de organizatori odată cu deschiderea înscrierilor. În acest sens, RAM este gândită nu doar ca o întâlnire a breslei, ci și ca o modalitate prin care publicul poate descoperi cine și cum proiectează clădirile și spațiile din jur.
Tocmai din acest motiv, expoziția RAM 2026 va ieși din circuitul strict profesional și va fi prezentată în Grădinile Palas, una dintre cele mai circulate zone pietonale din centrul Iașului. Organizatorii vor astfel ca proiectele să ajungă în fața unui public mai larg: beneficiari și potențiali beneficiari, constructori, reprezentanți ai administrației, dar și ieșeni care nu frecventează în mod obișnuit expozițiile de arhitectură.
Regionala de Arhitectură Moldova este organizată o dată la doi ani și funcționează ca o platformă de prezentare a proiectelor și preocupărilor arhitecților din Iași și din regiune. Ediția din 2026 va pune accent pe proiectele realizate în ultimii doi ani și pe exemplele care pot contribui la conturarea unor repere privind calitatea mediului construit.





