Connect with us

Trei colegii din Iași vor beneficia de finanțare PNRR pentru lucrări de modernizare sau extindere

Proiecte publice

Trei colegii din Iași vor beneficia de finanțare PNRR pentru lucrări de modernizare sau extindere

Ministerul Educației a anunțat alocarea a 8,7 milioane euro, prin intermediul PNRR, pentru lucrări de modernizare a clădirii Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” și de extindere a spațiilor didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Miron Costin”, proiectele fiind depuse de Primăria Iași.

Proiectul de modernizare a clădirii Colegiului Naţional „Garabet Ibrăileanu”, cu o valoare de 10,5 milioane lei vizează creşterea performanţei energetice a imobilului, ceea ce presupune lucrări de îmbunătăţire a izolaţiei termice a anvelopei, a şarpantelor şi învelitorilor, modernizarea instalațiilor termice, de ventilare şi climatizare, utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent cu LED etc.

În cazul Colegiului Național „Mihai Eminescu” investiția, în valoare 16 milioane lei, va consta în extinderea corpului A cu 1.440 de metri pătrați prin construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare. Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluții constructive pentru eficiență energetică, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă și reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%.

În ceea ce privește Liceul Teoretic „Miron Costin”, Primăria va construi un nou corp de clădire S+P+2E cu o suprafață de circa 1.482 de metri pătrați, în care vor fi amenajate nouă săli de clasă, spații tehnice și de depozitare. Valoarea acestei investiții este de 16,9 milioane lei.

Prin PNRR, dar pe Componenta 5: Valul Renovării, Primăria are deja proiecte în derulare care privesc reabilitarea termică a 21 de clădiri a 14 unități școlare. Valoarea totală a celor 14 proiecte este de circa 130 milioane lei, respectiv peste 26 milioane euro. Tot prin PNRR, dar pe Componenta C 15: Educație, municipalitatea a obținut finanțare de aproape 90 milioane lei, respectiv circa 18 milioane euro, pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a 63 de unități de învățământ preuniversitar.

Valoarea totală a proiectelor PNRR accesate de Primăria Iași pe componenta de educație se ridică la peste 50 milioane euro.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top