Connect with us

FOTO Investiție de 40 milioane euro pentru extinderea unui spital din Iași: se așteaptă bani de la guvern

Proiecte publice

FOTO Investiție de 40 milioane euro pentru extinderea unui spital din Iași: se așteaptă bani de la guvern

Construirea unui nou pavilion la Spitalul de Boli Infecțioase are o valoare de 40 milioane euro, scrie „Ziarul de Iași”, publicație care subliniază faptul că există un proiect „la cheie” făcut încă din anul 2021, actualizat la nivelul acestui an.

Potrivit ZDI, cele 100 de paturi ale Pavilionului 8 ar urma să fie amplasate în două corpuri de clădire, cu acces separat, dar și cu conexiuni gândite cu construcțiile deja existente. Amenajarea noilor corpuri ar duce la o triplare a capacității ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase, care momentan dispune, în Compartimentul de Boli Infecțioase, de doar nouă astfel de paturi.

Pavilionul 8 ar include peste 100 de paturi, 20 dintre ele în regim de Terapie Intensivă, și 50 exclusiv pentru bolnavii care au fost diagnosticați cu HIV-SIDA.

„Am prevăzut la etajul I al pavilionului o Terapie Intensivă care este, din punctul meu de vedere, deasupra spitalelor care se regăsesc acum în Europa. Este o Terapie Intensivă special dedicată bolilor infecţioase, astfel încât pacientul să fie singur în salon, iar circuitul este gândit unidirecţional. În aceste condiţii, spitalul este adaptat să facă faţă oricărei epidemii sau pandemii”, a declarat pentru ZDI dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

To Top