Connect with us

Primul pas pentru interzicerea mașinilor în Grădina Botanică: Comisia de circulație a dat undă verde

Foto: petitieonline.com/Cristian Petrescu

Mișcări civice

Primul pas pentru interzicerea mașinilor în Grădina Botanică: Comisia de circulație a dat undă verde

Comisia de circulație a avizat favorabil inițiativa de a transforma drumul din Grădina Botanică în pietonal. Următorii pași vizează solicitarea unui aviz de la Poliția Rutieră și începerea discuțiilor cu Universitatea „AL.I.Cuza” pentru implementarea măsurii.

În primăvara anului 2021, a fost lansată o petiție în mediul online în favoarea unui astfel de demers, petiție care a fost semnată până astăzi de aproape 3.000 de persoane. Consultă conținutul petiției.

Primăria îşi doreşte ca drumul să devină pietonal. Comisia de circulaţie a aprobat să nu se mai circule prin Grădina Botanică. După această decizie a Comisiei, este necesar şi un aviz al Poliţiei Rutiere. Apoi, va trebui să discutăm cu Universitatea, acel drum este al Universităţii, trebuie să vedem cine poate pune bariera sau sistemul de pază”, a declarat Radu Botez, consilier personal al primarului și membru al Comisiei de Circulație.

Potrivit propunerii venite din partea societății civile, drumul ar trebui să fie pietonal de la intersecţia cu str. Eudoxiu Hurmuzachi (la circa 100 metri de la poarta actuală de intrare din Păcurari) şi până în zona parcării de lângă Mănăstire. Astfel, se arată în petiţie, se asigură accesul spre zona de case de pe Hurmuzachi, în timp ce în cazul celorlalte locuinţe, din zona Mănăstirii, circulaţia este asigurată prin str. Podgoriilor (recent asfaltată).

Propunerea este ca tronsoanele B și C (șos. Munteni) să devină pietonal, iar tronsonul D (str. Podgoriilor) să asigure accesul către Mănăstirea Podgoria Copou (dar și către alte proprietăți private din zonă) dinspre aleea Mihai Sadoveanu. FOTO: Cristian Petrescu/petitieonline.com

„Strada nu are trotuar, iar mașinile parcate pe stradă fac drumul mult prea îngust pentru pietoni și mașini. Strada este intens circulată de mașini, multe dintre ele mergând cu viteză chiar dacă sunt mulți pietoni care se plimbă pe stradă. Copiii se joacă în zonă și se întâmplă des să iasă dintre mașinile parcate în fața mașinilor în circulație, fapt extrem de periculos”, sunt câteva dintre problemele enumerate în petiție.

Inițiativa vine și în contextul în care tronsonul din Grădina Botanică a șos. Munteni nu respectă niciun indicator tehnic pentru a fi drum public cu atât mai mult la rangul de șosea. De exemplu, pe tronsonul D din imagine, carosabilul are o lățime de 3,5 metri – drum în mod evident mult prea îngust pentru mașini și pietoni, așa cum se precizează și în petiție. De asemenea, actualele măsuri adoptate pe sectorul din Grădina Botanică (indicatoare cu „Oprirea interzisă” sau limitarea vitezei la 30 km/h) nu sunt respectate de către unii şoferi.

Anul viitor, șos. Munteni va fi asfaltată pe tronsonul până la intrarea în Grădina Botanică, astfel că există riscul ca drumul din Grădina Botanică să fie și mai intens circulat întrucât șoferii văd acest traseu ca o scurtătură între Păcurari și Breazu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Mișcări civice

To Top