Connect with us

Proiectul de la Veneția, cu blocuri de până la 10 etaje, va ajunge în Consiliul Local: PUZ-ul ar putea fi aprobat anul acesta

Investiții private

Proiectul de la Veneția, cu blocuri de până la 10 etaje, va ajunge în Consiliul Local: PUZ-ul ar putea fi aprobat anul acesta

Un proiect urbanistic pe care APIX.ro l-a prezentat în premieră este la câțiva pași de aprobare: Primăria a publicat proiectul de hotărâre a Consiliului Local pentru adoptarea inițiativei, o decizie în acest putând fi luată până la finalul acestui an.

Potrivit estimărilor proiectantului, în viitorul ansamblu vor locui peste 1.300 de persoane, în condițiile în care blocuri cu 10 etaje vor găzdui peste 500 de apartamente. Accesul actual se face printr-un drum de exploatare care face legătura cu Strada Dr. Alexandrina Tănăsescu (Fundac Aurel Vlaicu) și Strada Aurel Vlaicu. În prezent, rețeaua de străzi este subdimensionată și prezintă numeroase deficiențe.

Acesta este terenul unde este propusă investiția

Terenul are o suprafață de 20.000 mp, este acum liber de construcții și se află la 140 metri de Pădurea Ciric și la 55 m de unitatea militară. Zona studiată se află amplasată ȋn nord-estul orașului, fiind delimitată pe toate laturile de proprietăţi private, iar pe latura nordică și cea vestică de proprietati publice, teren deținut de Apele Romane și Pârâul Ciric.

„Accesul auto si pietonal la terenul studiat se va asigura prin introducerea unui pod rutier, așa cum reiese din studiul PUG – Circulații propuse, ce urmează a conecta terminalul Aeroportului Internațional Iași cu orașul prin intermediul unei artere carosabile cu patru benzi si doua sensuri de circulatie. Acesta va crea o intersectie cu Strada Ciric si Soseaua Ciric, facilitând accesul spre aeroport”, se susține în proiect.

Potrivit bilanțului teritorial, construcțiile vor ocupa 8.000 mp din teren, circulațiile peste 7.000 mp, spațiile plantate 4.300 mp. Regimul de înălțime propus pentru imobile este subsol, demisol, parter și 10 etaje. În prezent, documentația urbanistică se află la Consiliul Județean pentru emiterea avizului unic și ulterior va putea ajunge în plenul Consiliul Local pentru avizare.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top