Proiecte publice
Proiectul de reabilitare a căii ferate Roman-Iași-frontieră a ajuns în etapa avizelor: studiul a fost finalizat
Compania CFR a ajuns în etapa obținerii avizelor pe proiectul de reabilitare a căii ferate Roman-Iași-frontieră. După aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor, CFR va putea lansa licitația de lucrări, finanțarea fiind asigurată pentru execuție.
Odată ce calea ferată va fi refăcută, trenurile de călători vor putea atinge o viteză de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h, conform proiectului tehnic. Contractul de proiectare a avut o valoare de 16,5 milioane lei, iar documentația tehnică a fost întocmită de firma TPF Inginerie.
Între Roman și până la frontieră, via Pașcani-Iași, sunt circa 140 km: 123 km reprezintă linie dublă electrificată, iar 17 km – linie simplă neelectrificată. Potrivit proiectului, pe traseu sunt „diverse stadii de degradare din cauza uzurii fizice şi morale, precum şi a depăşirii duratei normale de funcţionare. Datorită restricţiilor de viteză, durata medie a călătoriei cu trenul pe tronsonul Roman-Iaşi-Frontieră este de aproximativ 3 ore şi 15 minute“.
Studiul de fezabilitate a fost despus inclusiv la Agenția pentru Protecția Mediului (APM), în vederea obținerii acordului de mediu. Pe raza județului Iași, calea ferată tranzitează teritoriul următoarelor localități: Iași, Pașcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Mircești, Hălăucești, Mogosești-Siret, Stolniceni-Prăjescu, Ruginoasa, Heleșteni, Costești, Ion Neculce, Bălțați, Dumești, Lețcani, Miroslava, Holboca și Ungheni. Alte localități tranzitate sunt Roman, Cordun, Săbăoani și Gherăești.
În cadrul a două proiecte distincte, CFR are în pregătire reabilitarea căii ferate de la Roman la Focșani și, respectiv, de la Pașcani la Dărmănești.