Connect with us

Proiectul Everland, cu blocuri de 16 și 20 etaje, reintră la vot în CL: investiția este de 90 milioane euro

Investiții private

Proiectul Everland, cu blocuri de 16 și 20 etaje, reintră la vot în CL: investiția este de 90 milioane euro

Primăria a inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 28 februarie proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru amenajarea ansamblului Everland, din zona Primăverii. În ianuarie, votul pe proiect a fost amânat la solicitarea unor consilieri care au solicitat timp pentru a studia documentația.

Proiectul este unul de amploare care va reconfigura din temelii zona: potrivit investitorului (EVERGENT Investments), investiția se ridică la peste 90 milioane euro. „Vor fi construiti 83.827 mp suprafata desfasurata, din care 16.765 mp birouri, 62.870 mp suprafata pentru locuit cu 850 apartamente, 4.191 mp pentru serviciile complementare, 6.000 mp spatii verzi, si locuri de parcare aferente preponderent subterane”, spune dezvoltatorul.

Amplasamentul investiției – în vecinătate se află magazine Dedeman și Ldl

Investitorul are în proprietate terenuri în suprafață totală de aproape 26.000 mp, zona fiind împărțită în două unități teritoriale de referință. O subzonă, de peste 13.000 mp, va cuprinde imobile cu o înălțime maxim de 75 metri, în condițiile în care regimul clădirilor este propus cu subsol/demisol, parter și 20 de etaje. Pe restul proprietății este propusă o înălțime maximă a clădirilor de 60 metri și un regim cu subsol/demisol, parter și 16 etaje.

Din planșa urbanistică (vezi mai jos) rezultă că vor fi construite cel puțin 12 tronsoane de bloc, cu un regim cuprins între 4 și 20 de etaje. Planul urbanistic prevede construirea unui ansamblu multifuncțional cu locuințe colective, birouri, servicii și funcțiuni complementare.

Amplasarea clădirilor. După cum se poate observa, în propunerea de mobilare urbană sunt prevăzute 2 blocuri 4 etaje, 4 blocuri cu 8 etaje, 3 blocuri cu 10 etaje, unul cu 16 etaje și 2 cu 20 etaje

„Ansamblul EVERLAND este situat in inelul central al orasului, bine conectat cu puncte de interes majore in Iasi, cum ar fi Palatul Culturii si Palas Mall, Complexul Tudor Vladimirescu, zona facultatilor de pe Splai Bahlui si Iulius Mall, la cateva minute cu transport auto. De asemenea, situarea EVERLAND intre trei mari artere de circulatie, Bd. Primaveri, Calea Chisinaului si Bd. Socola asigura accesibiliate imediata spre zona industriala si iesirea din oras”, a detaliat dezvoltatorul.

Randare a proiectului

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top