Investiții private
Proiectul Everland, de pe Primăverii, va fi aprobat de Consiliul Local: blocuri cu 16 și 20 de etaje
Consiliul Local (CL) va dezbate, săptămâna viitoare, proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) privind construirea unui ansamblu multifuncțional pe str. Primăverii 2, investiție inițiată de Everland SA (fost Agroland) în zona Iasitex.
Investitorul are în proprietate terenuri în suprafață totală de aproape 26.000 mp, zona fiind împărțită în două unități teritoriale de referință. O subzonă, de peste 13.000 mp, va cuprinde imobile cu o înălțime maxim de 75 metri, în condițiile în care regimul clădirilor este propus cu subsol/demisol, parter și 20 de etaje. Pe restul proprietății este propusă o înălțime maximă a clădirilor de 60 metri și un regim cu subsol/demisol, parter și 16 etaje.
De remarcat că cea mai înaltă clădire din Iași la acest moment este turnul Palas care are 73 metri. Ședința în care va fi dezbătut proiectul Everland va avea loc pe 28 ianuarie. Ulterior, beneficiarul va putea solicita emiterea autorizației de construire.
Din planșa urbanistică (vezi mai jos) rezultă că vor fi construite cel puțin 12 tronsoane de bloc, cu un regim cuprins între 4 și 20 de etaje. Planul urbanistic prevede construirea unui ansamblu multifuncțional cu locuințe colective, birouri, servicii și funcțiuni complementare.
„Accesibilitatea în zonă este asigurată de bld. Primăverii, arteră de categoria a II-a, care preia fluxuri majore, și pe bld. Socola și Calea Chișinăului, care fac legătura cu periferia (zona industrială). Accesul către terenul studiat se realizează din bld. Primăverii și str. Bularga”, se arată în documentația urbanistică.
- Citește și Proiectul din Primăverii, cu blocuri de până la 20 de etaje, este pe cale de a fi aprobat