Connect with us

Rețeaua CTP cu panouri de informare pentru călători va fi extinsă: a fost lansată licitația

Local

Rețeaua CTP cu panouri de informare pentru călători va fi extinsă: a fost lansată licitația

Actuala rețea cu 138 de panouri informative pentru călători, cu date în timp real despre vehiculele CTP din trafic, va fi suplimentată cu încă 25 de panouri, conform unei licitații lansate de operatorul de transport public. Procedura vizează și alte servicii software sau livrarea de echipamente hardware, valoarea totală a contractelor incluse în licitație fiind de peste 2,7 milioane lei.

Potrivit anunțului publicat în sistemul național de achiziții publice, firmele interesate pot depune oferte până cel târziu pe 21 iunie, procedura fiind împărțită în patru loturi:

  • Servicii de utilizare software și servicii aferente – Platforma Digitală Deschisă de Informare a Călătorilor (PDDIC), cu un cost estimat la aproape 1,5 milioane lei
  • Panouri informative, 25 la număr, pentru stațiile de călători din municipiul Iași (inclusiv funcționalitate audio pentru nevăzători), precum și serviciile integrate aferente pentru funcționarea acestora, cu un cost estimat de peste 420.000 lei
  • Îmbunătățire (update) 138 de panouri informative existente – furnizarea kitului audio pentru nevăzători (inclusiv instalare) și furnizarea de routere locale 4G (inclusiv instalare), precum și serviciile integrate aferente pentru funcționarea acestora, la o valoare estimată de 680.000 lei
  • Servicii de mentenanță a echipamentelor îmbarcate de informare călători pentru maximum 100 LCD-uri, cu un cost estimat la peste 150.000 lei

În ceea ce privește lotul I, respectiv platforma, potrivit caietului de sarcini este vorba despre o aplicație care să fie folosită atât de călători, cât și de personalul CTP, având interfețe diferite în funcție de utilizator – călătorii vor putea folosi aplicația pentru, de exemplu, planificarea unei călătorii, dar și pentru a obține diverse date; în timp ce personalul CTP va putea, de exemplu, să aloce rapid un vehicul pe un anumit traseu (în situații neprevăzute), alături de alte funcțiuni.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

To Top