Connect with us

Se pregătește aprobarea autostrăzii Iașului: a fost publicat proiectul de hotărâre de guvern

autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Trafic

Se pregătește aprobarea autostrăzii Iașului: a fost publicat proiectul de hotărâre de guvern

Ministerul Transporturilor a publicat spre consultare publică proiectul de hotărâre de guvern în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici ai autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni, parte din A8. Lungimea traseului este de 93 km, valoarea lucrărilor ajunge la 26,4 miliarde lei, iar timpul de execuție este estimat la 36 de luni.

Publicarea proiectului în dezbatere publică este ultimul pas înainte de aprobarea indicatorilor în ședință de guvern. Eventuale observații pot fi depuse de public până pe 4 noiembrie, astfel că hotărârea va putea fi adoptată de guvern la mijlocul lunii noiembrie, în plină campanie electorală.

Autostrada Târgu Neamţ – Iași – Ungheni va contribui la dezvoltarea pieții interne, a activităților economice cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit documentului citat, pentru realizarea obiectivului este necesară o suprafață totală de aproximativ 1.410 ha. Autostrada Iașului va tranzita teritoriul următoarelor localități: municipiul Pașcani, Ruginoasa, orașul Târgu Frumos, orașul Podu Iloaiei, comunele Motca, Miroslovești, Stolniceni-Prăjescu, Helesteni, Costești, Ion Neculce, Baltati, Erbiceni, Dumești, Lețcani, Miroslava, Rediu, Popricani, Victoria, Aroneanu, Ungheni și Golăiești.

„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, se precizează în proiectul de hotărâre de guvern.

După cum APIX.ro a mai relatat, autostrada Iașului este împărțită în patru tronsoane: Moțca – Tg Frumos (31,5 km), Tg Frumos – Lețcani (28,6 km), Lețcani – Iași (17,7 km) și Iași – Ungheni (15,5 km). Mai jos, prezentăm traseul fiecărui tronson și nod rutier, așa cum apar informațiile în proiectul de hotărâre a guvernului.

autostrada a7 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale
Sens giratoriu suspendat proiectat pe autostrada Iașului

Tronsonul I: Moțca – Tg Frumos

Autostrada “Târgu Neamț – Iași – Ungheni” începe la limita dintre județele Neamț și Iași (râul Moldova) și face joncțiunea cu tronsonul 2 de autostrada Ditrau – Târgu Neamț în zona localității Moțca la km 0+000.

La km 0+400 autostrada se intersectează cu DN 2, aici fiind proiectat un sens giratoriu denivelat. Aferent zonei intersecției cu DN 2, se găsesc în teren rețele de utilități precum: rețea electrică LEA 20kV, conducta de gaz DN500 Gherăești-Drăgușani, rețea electrică LEA 400kV Roman-Suceava.

Giratoriu denivelat amplasat la km 0+400 asigură legătură directă cu DN 2, la Sud de localitatea Moțcă, spre Săbăoani, constituind o alternativă de acces prin partea de Vest a municipiului Pașcani.

Pentru proiectarea lucrărilor aferente nodului rutier s-a identificat pe amplasamentul acestuia traseul unui canal care intersectează autostrada la km 0+280, km 0+480 și km 0+630.

La intersecția canalului cu autostrada km 0+630 s-a proiectat o structură care traversează acest canal, mai departe s-a luat în considerare o deviere a canalului la Sud de autostrada, subtraversarea printr-o structură a DN 2 și debusarea canalului în albia existenta situată pe partea stânga a drumului național.

După intersecția cu DN 2, traseul urcă, terenul înconjurător având declivități de până la 36%, fiind astfel aleasă soluția în care linia roșie a autostrăzii urcă cu o declivitate de 5% în zona de pădure Costişa Vasiloaia, pentru a ajunge la cota cea mai înaltă în zona Dealului Priponului.

autostrada a7 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

 Pentru această zonă s-a avut în vedere proiectarea unei benzi de circulație suplimentare pe zona de urcare a pantei, această fiind necesară pentru vehicule lente (vehicule grele), în conformitate cu art. 82 din PD162/2002 Normativ privind proiectarea autostrăzilor extraurbane.

În profil longitudinal, soluția tehnică propusă asigură elemente corespunzătoare unei viteze de proiectare de 120 km/h, optimizarea lucrărilor de terasamente şi reducerea impactului asupra pădurii existente în amplasament în principal prin execuţia unui viaduct şi a două tunele tip cut&cover. Aceste structuri prezintă avantajul că după execuție se poate realiza reîmpădurirea zonei afectate, zona de tunel tip cut&cover asigurând în acelaşi timp şi un spațiu care va permite trecerea animalelor de o parte şi de altă a autostrăzii.

După intersecția cu DN 2, traseul ocoleşte la Nord localităţile Soci şi Brădeşti prin Pădurea Costişa Vasiloaia, trecând prin Valea Poienița Culmii şi se conectează, la Sud de localitatea Sodomeni, printr-un nod rutier la Autostrada A7.

Nodul Rutier la intersecția dintre cele două autostrăzi este proiectat în cadrul contractului aferent secţiunii de autostradă A7 Bacău – Pașcani. După ce traversează calea ferată la km 11+800, s-a proiectat un nod rutier care asigură legătura cu drumul județean DJ 208. Traseul merge mai departe către Est şi traversează prin intermediul unui pod râul Siret și aria protejată ROSCI 0378 şi se îndreaptă către localitatea Târgu Frumos.

autostrada a7 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Autostrada traversează cu un pasaj linia CF 606 Pașcani – Podu Iloaiei în dreptul poziției km 25+450, iar la km 26+580 subtraversează DN 28A printr-un tunel tip cut&cover, drumul național DN 28A păstrându-și traseul actual. S-a luat în considerare devierea temporară a DN 28A pe perioada execuției tunelului tip cut&cover și repunerea acestui drum pe amplasamentul inițial după finalizarea structurii.

Autostrada ocolește pe la Nord localitatea Târgu Frumos, la km 30+800 la intersecția cu drumul DN 28B s-a proiectat un nod rutier care va asigura legătura cu orașul Târgu Frumos.

Aferent zonei se găsesc rețele de utilități, precum: conducta de gaz proiectată DN700 Gherăeşti-Lețcani, conducta de gaz tehnologică DN 400 Târgu Frumos-Hârlău, rețea electrică LEA 20 kV Târgu Frumos-Hodora, rețea electrică LEA 110 kV Târgu Frumos-Podu Iloaiei.

Tronsonul II: Tg Frumos – Lețcani

Între km 31+500 – km 40+000 traseul autostrăzii se desfășoară la Nord de drumul național DN 28 în zona localităților Războieni, Valea Oilor și Baltati, intersectează drumurile comunale DC 117 și DC 116.

La km 40, în zona traversării Movilei Hirtopeanu, dată fiind natură terenului și riscul de alunecări, a fost propus un tunel ce va fi executat utilizând metodă cut&cover, pentru limitarea amprizei lucrărilor şi asigurarea continuităţii unui drum local de exploatare agricolă.

În intervalul km 40+000 – km 47+000, traseul autostrăzii intersectează DC 115.

După ce ocoleşte pe la Nord localitatea Podu Iloaiei, în dreptul poziției km 50+100 se va realiza un nod rutier tip trompetă simplă care face conexiunea autostrăzii cu DN 28 la Vest de Podu Iloaiei.

După localitatea Podul Iloaiei, traseul autostrăzii ocoleşte un baraj de acumulare intersectează drumul județean DJ 281 și DJ 282D, iar la km 53+500 – 54+340, rețeaua de gaz Gherăieşti-Iași (Fir I, ÎI); Gherăieşti-Lețcani DN 700 (conducta proiectată).

autostrada a7 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Pentru realizarea unei conexiuni a autostrăzii cu Municipiul Iași s-a propus la partea de nord-vest a localității Lețcani un nod rutier care facilitează accesul în partea de vest a Municipiului Iași, realizând conexiunea cu drumul național DN 28 şi Varianta Ocolitoare VO28D, prin intermediul unui drum de legătură. În etapă actuală de revizuire a studiului de fezabilitate, în urmă discuţiilor cu factorii de răspundere ai comunei Lețcani şi ţînând cont de investiţiile existente şi în curs de dezvoltare din zona respectivă, s-a propus revizuirea traseului drumului de legătură pe la Sud de Lețcani. Astfel, va traversa calea ferată, va merge paralel cu râul Bahlui revenind în DN 28, legătura cu VO28D și „Varianta de Ocolire a Municipiului Iași – Etapă 1-Varianta Sud Obiect 4 – Varianta de trafic uşor (sector km 0+000 -km 8+185) şi penetraţie Cartier Dacia” este amplasat pe malul răului Bahlui în zona localității Bratuleni și se va conecta la km 3+000 al VO28D în giratia existența în zona localității Uricani.

Drumul de legătură Lețcani – DN 28 va avea câte două benzi de circulație pentru fiecare sens, fluxurile de trafic fiind delimitate printr-un parapete median de tip New Jersey, din drumul de legătură Lețcani se desprinde un drum de legătură cu VO28D cu câte o bandă pe sens.

Conexiunea drumului de legătură cu DN 28 se va realiza prin intermediul unui nod de tipul “trompetă simplă”, iar legătura cu VO28D se face prin intermediul giraţiei existente pe VO28D la km 3+000.

Tronsonul III: Lețcani – Iași

Între km 60+100 și km 62+000 traseul autostraziii intersectează drumul județean DJ 280C și ocolește prin Nord localitatea Lețcani.

 De la km 62+000, traseul autostrăzii se îndreaptă spre Nord-Est şi intersectează următoarele rețele de utilități: rețeaua de gaz Mogoșești-Lețcani DN400, rețeaua de gaz Iași-Ungheni DN500, rețelele electrice LEA 110 kV şi LEA 220 kV FAI Suceava, apoi se îndreaptă către localitatea Bogonos şi Tăuteşti, intersectează drumul județean DJ 248B și DJ 282 şi mai departe se deplasează către localitățile Rediu şi Vânători.

autostrada a7 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Alegerea traseului pe această zonă s-a făcut ţînând cont de faptul că la nord de orașul Iași dezvoltarea localităţilor s-a făcut liniar, în lungul drumurilor judeţene şi comunale care fac conexiunea cu Municipiul Iași. Pentru această variantă, proiectantul a ales un traseu astfel încât viitoarea autostradă să nu interfereze cu zone în care s-au dezvoltat construcţii de locuinţe, fiind evitate astfel mai multe demolări de locuinţe. Totodată, s-a preferat ocolirea localităţilor, deoarece traversarea unei zone locuite ar avea un impact negativ asupra calității vieţii prin creşterea nivelului de zgomot şi noxe.

Pentru minimizarea impactului pe care l-ar putea avea autostrada asupra ariilor naturale protejate s-a proiectat în lungul traseului o serie de viaducte sau tunele tip cut&cover. Aceste tipuri de lucrări vor contribui la reducerea gradului de perturbare a ariilor naturale protejate, fiind asigurate treceri de-o parte şi de altă a autostrăzii, de asemenea fiind prevăzute panouri fonoabsorbate pentru reducerea nivelului de zgomot cauzat de traficul vehiculelor de pe autostradă.

La nord de localitățile Rediu şi Vânători km 70+092, la intersecția cu DJ 282 se realizează un nod rutier astfel încât să se poată face legătura cu Municipiul Iași și Suceava prin intermediul acestui drum județean.

După ce trece pe la Nord de localitățile Rediu şi Vulturi, traseul autostrăzii trece prin Valea Olarilor, Dealul Olarilor, Valea Moimeşti, intersectează DN 24C, iar apoi DN 24, unde se realizează un nod rutier la km 76+830.

Tronsonul IV: Iași – Ungheni

După nodul rutier cu DN 24, traseul autostrăzii se îndreaptă către Ungheni, traversează pârâul Ciric, Pădurea Cilibiu, trece printre localitățile Grădinari şi Cilibiu, iar apoi spre Sud-Est către localitatea Golăeşti, astfel încât la capătul traseului se conectează cu podul peste Prut.

Pentru viitoarea conexiune cu Aeroportul Iași și Spitalul Regional Iași a fost propusă soluția de conexiune cu un nod rutier tip trompetă simplă, amenajarea acestuia a fost făcută pentru o viteză de proiectare de 50 km/h, rază minimă de racordare a aliniamentelor în plan este de 220 m.

La km 90+790 se propune un nod rutier astfel încât traficul aferent DJ 249 să poată fi conectat cu autostradă.

Legătura cu drumul județean DJ 249 poate reprezenta o soluţie de legătură cu Varianta Ocolitoare Iași Est pe relaţia DN 24 (Schitu Ducă) – Comana – Tutora – Ungheni.

Sectorul 4 al autostrăzii Târgu Mureş – Iași – Ungheni se sfârşeşte la km 93+269.87, fiind asigurată conexiunea cu podul peste râul Prutupă nodul rutier cu DN 24, traseul autostrăzii se îndreaptă către Ungheni, traversează pârâul Ciric, Pădurea Cilibiu, trece printre localitățile Grădinari şi Cilibiu, iar apoi spre Sud-Est către localitatea Golăeşti, astfel încât la capătul traseului se conectează cu podul peste Prut.

autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Legătura cu drumul județean DJ 249 poate reprezenta o soluţie de legătură cu Varianta Ocolitoare Iași Est pe relaţia DN 24 (Schitu Duca) – Comana – Tutora – Ungheni.

Sectorul 4 al autostrăzii Târgu Mureş – Iași – Ungheni se sfârşeşte la km 93+269.87, fiind asigurată conexiunea cu podul peste râul Prut.

Detalii despre nodurile rutiere proiectate

  • Nod Rutier Moțca (DN 2)

    Nodul rutier, amplasat la km 0+400, pe autostradă, asigură legătură directă cu DN 2, la Sud de localitatea Moțca, spre Fălticeni și Pașcani, constituind o alternativă de acces prin partea de est a municipiului Pașcani.

    Tipul ales pentru amenajare este acela de intersecție giratorie denivelată, conexiunea autostrăzii cu intersecția giratorie se va face prin intermediul unor bretele dispuse paralel cu autostrada.

    Viteză de proiectare a bretelelor este de 60 km/h, în zona nodului rutier autostrada având o viteză de proiectare de 100 km/h.

    autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale
    Nod rutier
    • Nod Rutier Pașcani (DJ 208)

      Nodul Rutier, amplasat pe autostrada la sud de municipiu Pașcani, este destinat asigurării conexiunii cu DJ 208. Nodul rutier presupune realizarea unor bretele cu circulație bidirecțională care se racordează la DJ 208 prin intermediul unei intersecții giratorii amplasate pe drumul județean, bretelele de conexiune cu autostrada fiind unidirecționale.

      Viteză de proiectare a bretelelor este de 60 km/h, în zona nodului rutier autostrada având o viteză de proiectare de 120 km/h.

      În zona nodului rutier se propune realizarea unui Centru de Întreținere și Coordonare pentru autostrada, accesul fiind asigurat printr-o bretea de legătură la intersecția giratorie.

      • Nod Rutier Târgu Frumos (DN 28B)

        La nord de orasul Târgu Frumos este amplasat un nod rutier pe autostradă, acesta este destinat asigurarii conexiunii cu DN 28B. Datorită proiectarii liniei rosii a autostrăzii într-un debleu pe zona de intersecție cu DN 28B s-a optat pentru supratraversarea autostrăzii cu un pasaj pe DN 28B și amplasarea unor sensuri giratorii la capetele rampelor pasajului.

        autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

        În cadrul nodului de la Târgu Frumos se prevede execuția unui Punct de Sprijin și Întreținere pentru autostrada, accesul la Punctul de Sprijin și Întreținere este realizat din drumul național DN 28B.

        Viteza de proiectare a bretelelor este de 50 km/h, în zona nodului rutier autostrada avand o viteza de proiectare de 140 km/h.

        • Nod Rutier Podu Iloaiei (DN 28)

        Nodul Rutier, amplasat la km 73+175, pe autostradă, este destinat pentru asigurarea conexiunii cu DJ 252E. Nodul este de tip trompetă simplă, fiind racordat la DJ 252E prin intermediul unei intersecții giratorii. Viteză de proiectare pe nodul rutier al autostrăzii este de 60 km/h.

        • Nod Rutier Lețcani

        Pentru realizarea unei conexiuni a autostrăzii cu Municipiul Iași s-a propus la partea de nord-vest a localității Lețcani un nod rutier care facilitează accesul spre Municipiului Iași realizând conexiunea cu Drumul Național DN 28 și Varianta Ocolitoare VO28D, prin intermediul unui drum de legătură.

        Bretele nodului rutier sunt proiectate pentru o viteză de 60 km/h, excepție fiind breteaua 3, unidirecțională care asigură conexiune dinspre Ungheni către Lețcani-Iași, datorită condițiilor de relief și declivitatii în profil longitudinal s-a ales soluția de limitare a vitezei la 50 km/h.

        autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

        Pentru breteaua 1, bretea principală care asigură conexiunea cu autostrada pe direcția Iași-Lețcani-Podu Iloaiei s-a proiectat o structura Cut&Cover care subtraversează autostrada la km 0+520, această bretea a fost proiectată în secțiune transversală cu două benzi de circulație unidirecțională. Totodată și breteaua 2 care asigură conexiunea cu autostrada pe direcția Podu Iloaiei-Lețcani-Iași s-a tratat că bretea cu două benzi de circulație unidirecțională, viteză de circulație pe această bretea fiind de 60 km/h.

        Conexiunea cu Drumul de Legătură Lețcani-Iași se realizează după traversarea DN 28 prin intermediul unei structuri pe Breteaua 1.

        • Nod Rutier DJ 282 – Nord Iași

        Nodul Rutier DJ 282 – Nord Iași de la km 70+090, asigura conexiunea autostrăzii A8 cu cu DJ 282, acest drum fiind amplasat la nord de Municipiul Iași în cadrul Axei Strategice Iași-Suceava.

        Datorită amplasării acestui nod într-o zonă cu relief dificil și totodată pentru evitarea demolării unor construcții existente s-a optat pentru o geometrie a bretelelor care permit o circulație de 60 km/h.

        Conexiunea bretelelor cu DJ 282 se face prin 2 girații.

        • Nod Rutier DN 24 – Nord Iași

        La Nord de Municipiul Iași, legătură cu DN 24 se realizează prin intermediul unui nod rutier tip ”trompetă simplă”, conexiunea cu drumul național fiind asigurată prin intermediul unei intersecții giratorii amplasată pe DN 24. Datorită amplasării autostrăzii într-un debleu și a reliefului dificil pentru accesul la DN 24 au fost proiectate bretele de conexiune cu autostrada pentru o viteză de 50 km/h.

        • Nod Rutier de Perspectivă – Drum de legătură cu Spital regional și Aeroport Iași

        Pentru viitoarea conexiune cu Aeroportul Iași și Spitalul Regional Iași a fost propusă soluția de conexiune cu un  nod rutier tip trompetă simplă, amenajarea acestuia a fost făcută pentru o viteză de proiectare de 50 km/h, rază minimă de racordare a aliniamentelor în plan este de 220 m, iar în profil longitudinal rază minimă de racordare convexa fiind de 1300 m, iar cea de racordare concavă este minim 1500 m. Declivitatea maximă în profil longitudinal pentru bretelele nodului rutier este de maxim 6%.

        • Nod Rutier DJ 249 – Golăiești

        Amenajarea nodului rutier cu drumul județean DJ 249 în zona comunei Golăești, reprezintă o soluție ulterioară de legătură cu Varianta Ocolitoare Iași Est pe relația DN 24 (Schitu Ducă)-Comarna-Tutura-Ungheni. Viteză de proiectare adoptată pentru proiectarea bretelelor este de 60 km/h.

        • Drum de legătură Lețcani și Nod DN 28

          În documentația privind Studiul de Fezabilitate elaborată în anul 2011 era prevăzută conexiune autostrăzii cu drumul național DN 28, în zona localității Lețcani și DJ 248B, printr-un drum de legătură care ocolea localitatea Lețcani. Desprinderea din autostrada a drumului de legătură se făcea prin intermediul unui nod rutier tip “trompetă simplă”, ocolea partea de Nord a localității Lețcani și asigura conexiunea cu DJ 248B printr-o intersecție giratorie poziționată pe drumul județean, mai departe drumul continuă către DN 28 unde se va realiza conexiunea printr-un nod rutier.

          În etapă actuală de revizuire a studiului de fezabilitate, în urmă analizelor cu autoritățile comunei Lețcani, ținând cont de investițiile existente și în curs de promovare din zona, s-a propus revizuirea traseului drumului de legătură pe la Sud de Lețcani.

          Conexiunea Nodului rutier Lețcani cu Drumul de Legătură Lețcani-DN 28 se realizează după traversarea drumului național prin intermediul unei structuri pe Breteaua 1, acest drum fiind proiectat pentru o viteză de 80 km/h cu două benzi de circulație pe sens având lățimea de 3.50 m, benzi de încadrare de 0.75, acostament consolidat de 1.75 m și fâșie de parapete de 1.70 m.

          În zona km 0+000 înainte de Pasajul peste Calea Ferată s-a prevăzut execuția unui Centru de Întreținere și Coordonare, accesul în autostrada fiind asigurat prin intermediul drumului de legătură fiind proiectate benzi de accelerare/decelerare pentru ambele sensuri de circulație, acestea având lungimi de 70 m și pene de racordare de 35 m.

          După traversarea căii ferate la km 0+700 drumul de legătură se desfășoară paralel cu răul Bahlui, va urmă traseul spre Lețcani-Est urmând până la km 6+900 după care își schimbă direcția către Nord, traversează calea ferată la km 7+500 având km de final 7+677 și se conexează cu nodul rutier tip trompetă simplă pentru asigurarea legăturii cu DN 28.

          Nodul rutier este proiectat pentru o viteză de 50 km/h, având bretea 1 și 3 proiectate cu două benzi de circulație pe sens având lățimea de 3.50 m, benzi de încadrare de 0.75, acostament consolidat de 1.75 m și fâșie de parapete de 1.70 m.

          • Drum de legătură VO28D (Varianta de ocolire Iași)

            În zona km 6+500 a drumului de legătură Lețcani se vor desprinde și bretelele care vor asigura legătură cu Varianta Ocolitoare VO28D, conexiune fiind făcută în giratia existența pe VO28D. Traseul drumului este amplasat pe malul răului Bahlui în zona localității Bratuleni, intersectează DC 27 la km 2+940 prin amenajarea unui sens giratoriu și se va conecta la km 5+230.20 cu VO28D km 3+000 în girația existența în zona localității Uricani. Drumul de legătură VO28D este proiectat cu 1 bandă de circulație pe sens.

            Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

            Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

            Articole din categoria Trafic

            To Top