Local
Ședința CL: extinderea Penitenciarului și concesionarea unor terenuri Fortus au fost respinse
Consilierii locali au dezbătut în ultima ședință ordinară a mandatului 2020 – 2024 câteva proiecte urbanistice de impact: sunt investiții pe care APIX.ro le-a detaliat în articole anterioare. Mai jos, vă prezentăm hotărârea care a fost adoptată în cazul fiecărei investiții (detalii suplimentare despre proiect pot fi consultate accesând linkul aferent).
Chiar dacă unele proiecte au fost respinse, acest lucru nu înseamnă că acestea nu pot reveni pentru un nou vot în plen. Excepție va face [probabil] extinderea Penitenciarului în Copou: această instituție avea termen 2024 pentru realizarea unui nou pavilion de detenție.
Soluțiile CL pentru fiecare investiție în parte
- începerea concesionărilor la fosta platformă Fortus – proiect RESPINS. Primăria a solicitat de la plenul Consiliului Local aviz pentru organizarea unei licitații publice deschide în vederea concesionării unui teren de 6,2 ha la Fortus, unde administrația locală deține aproape 30 ha. Cererea de concesionare a venit de la Panifcom, companie care vrea să construiască o fabrică de panificație. Acest proiect este probabil să revină în plen și are toate șansele să fie aprobat într-o ședință următoare, conform surselor APIX.ro. Motivul respingerii: consilierii locali care s-a abținut (toți în afară de cei liberali) au invocat lipsa unei viziuni clare de dezvoltare a fostei platforme industriale.
- ansamblu cu 18 blocuri de locuințe (regim cu 10 etaje), 6 clădiri mixte, biserică (cu praznicar) și parc – proiect RETRAS de pe ordinea de zi. Proiectul este inițiat de Italimob Construzioni, iar zona este str. Trei Fântâni – Bucium cu o infrastructură rutieră actuală deficitară, dar cu angajamente din partea investitorului și a Primăriei de a o moderniza, inclusiv cu crearea unui pasaj (subteran/suprateran) peste calea ferată astfel încât să se asigure o alternativă de trafic pe ruta Trei Fântâni – bd. Virgil Săhleanu. Motivul retragerii: greșeli făcute de Serviciul Urbanism în documentația înaintată plenului.
- complex cu clădiri de birouri, în regim maxim cu 18 etaje – proiect APROBAT. Proiectul aparține omului de afaceri Bogdan Pițigoi, prin intermediul firmei Casa Auto SRL, iar zona este Tudor Vladimirescu, lângă Leroy Merlin. Compania a inițiat proiectul în 2019 și așteaptă de peste 2 ani ca documentația să ajungă în plen. Cu avizul favorabil obținut de la plen, Casa Auto poate începe demersurile pentru obținerea autorizației de construire.
- complex cu clădiri de birouri și alte funcțiuni, în regim cu 14 etaje – proiect APROBAT. Investiția este propusă de Recycle Internațional pe bd. Chimiei, în proximitatea Podului Metalurgie. Proiectul intră în plenul CL la circa un an de la momentul primei cereri făcute de beneficiar
- extinderea Penitenciarului cu un nou pavilion de detenție (600 locuri) în Copou – proiect RESPINS. Unitatea propune construirea unor noi clădiri pe terenul liber spre str. Fagului. Ministerul Justiției a prevăzut încă din anul 2018 o alocare de 10 milioane euro în acest sens, dar termenul de implementare a proiectului este 2024. Proiectul a intrat în plen cu propunere de respingere și este foarte puțin probabil că va reveni la un nou vot.