Connect with us

Semnarea primului contract pe A8 intră în prelungiri: o firmă a invocat 141 de motive pentru care UMB nu poate face lucrările

Proiecte publice

Semnarea primului contract pe A8 intră în prelungiri: o firmă a invocat 141 de motive pentru care UMB nu poate face lucrările

Compania Danlin XXL a depus o contestație la licitația privind „prima lopată” pe autostrada A8, respectiv pe sectorul cuprins între Leghin și Tg Neamț (cca 30 km, 10% din lungimea totală a autostrăzii), porțiune care cuprinde, în fapt, și lucrări în județul Iași, respectiv pe raza comunei Moțca.

Sesizarea Danlin a fost înaintată în ultima zi în care putea să facă acest lucru: reclamația are 37 de pagini și sunt invocate 141 de motive pentru care CNAIR nu trebuia să declare câștigător grupul de firme UMB, patronat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Danlin a invocat de la faptul că UMB nu a depus la ofertă o serie de planșe și până la faptul că va folosi aceleași utilaje și aceiași experți pentru lucrarea de la A8 precum la autostrada A7 (UMB și-a adjudecat realizarea a 250 dintre cei 320 km ai autostrăzii A7).

După decizia care va fi adoptată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, nu este exclus ca litigiul să continue în instanță și, astfel, proiectul A8 să fie tergiversat: termenul maxim pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2026 – proiectul este finanțat prin intermediul PNRR.

Lucrările de execuție a căpătului estic al sectorului montan din autostrada A8, respectiv porțiunea Leghin – Tg Neamț (30 km), cuprinde și o secțiune de circa un kilometru care va fi construită pe teritoriul județului Iași, pe raza localității Moțca, conform documentației de atribuire a contractului.

Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 672 metri pe raza comunei amintite, la care se adaugă cei 534 metri ai podului peste râul Moldova, râu care delimitează județele Neamț și Iași. 

Sectorul Leghin – Tg Neamţ are o lungime de 30 km şi se desfăşoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi. Secţiunea reprezintă capătul estic al sectorului montan (Tg Mureş – Tg Neamţ) şi traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top