Connect with us

Cinci ofertanți pentru „prima lopată” la Spitalul Regional de Urgență

Proiecte publice

Cinci ofertanți pentru „prima lopată” la Spitalul Regional de Urgență

Lucrările premergătoare construirii Spitalului Regional de Urgență (SRU), cu o valoare de circa 30 milioane lei, fără TVA, au atras interesul a cinci ofertanți, două fiind asocieri: câștigătorul va fi desemnat cel târziu în toamnă.

Constructorul care își va adjudeca licitația va trebui să se coordoneze cu firma care se va ocupa efectiv de construirea SRU, o licitație în acest sens urmând a fi lansată. Deocamdată, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) mai are în desfășurare o procedură pentru supervizarea implementării întregului proiect (contract de 45 milioane lei).

În ceea ce privește primul pachet de lucrări, ofertanții sunt:

  • Iasicon – firma ieșeană are un terț susținător (Avego Holding, Bacău) și cinci subcontractanți, patru fiind din Iași (Agnel Industry, Quartz Construct, Eky Sam și Tehnocons Design), iar unul din Vaslui (Electric Company)
  • Ness Proiect Europe – firma din Ploiești, controlată de un om de afaceri controversat, are cinci subcontractanți: trei din Iași (Stef Invest, Agnel Industry și Ștefan Security) și câte unul din Sibiu (Arheosib Consulting) și Suceava (Electroaxa).
  • Danlin XXL – firma originară din Iași, dar cu sediul acum în Neamț, participă la procedură alături de trei subcontractanți: Complexul Muzeal Național Moldova (Iași), Alcro Trade (Neamț) și Electroaxa (Suceava).
  • Conest – constructorul ieșean este în asociere cu Mecon (cele două firme sunt controlate de același grup de interese în afaceri) și beneficiază de un terț susținător (MRLB Trans, Iași) și doi subcontractanți (Maricat Energy din Iași și Mithras Build din Neamț).
  • asocierea Concret Drum (Iași) și Alpenside (București), cu trei subcontractanți: Muzeul Olteniei Craiova, Romenerg Energie (Iași) și MTS Securitate (Iași).

Ofertele trebuie evaluate cel târziu până la începutul lunii octombrie. Amintim că lucrările scoase la licitație fac parte din prima etapă de dezvoltare a proiectului și vizează următoarele tipuri de intervenții: organizare de șantier, lucrări pregătitoare, terasamente și împrejmuire; excavare grosieră; lucrări de protejare a săpăturii; lucrări de deviere a utilităților și alte lucrări, cu supunerea spre aprobarea Autorității contractante.

Săpătura generală va fi făcută până la 6-9 metri adâncime. „Pământul rezultat din excavații sau săpătură va fi transferat în zona de proximitate a municipiului Iaşi, pe o rază de maxim 30 km, de către Antreprenor, operatorilor privați sau autorităților publice locale. Depozitarea pământului se va face fără plata vreunei taxe, doar cu obligaţia ca local, acolo unde se cere, să se realizeze o nivelare a acestuia”, se precizează în documentație.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top