Connect with us

UMB a câştigat licitaţia pentru 30 km din A8: vor fi lucrări şi în jud. Iaşi

Trafic

UMB a câştigat licitaţia pentru 30 km din A8: vor fi lucrări şi în jud. Iaşi

Şeful CNAIR Cristian Pistol a anunțat că o asociere de trei firme, toate controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a câştigat licitația pentru construirea a circa 30 km din autostrada A8, pe secțiunea Leghin – Tg Neamț, care cuprinde lucrări şi în jud. Iaşi, respectiv în zona Moțca.

“Constructorul român trebuie să finalizeze lucrările (finanțate prin PNRR) în de 30 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare si 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, pentru cei 29,91 km ai acestei secțiuni”, a declarat Cristian Pistol.

El a adăugat că semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații şi respectiv după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Grupul UMB a licitat 1,5 miliarde lei față de cele 2,3 miliarde lei estimate de CNAIR.

Lucrările de execuție a căpătului estic al sectorului montan din autostrada A8, respectiv porțiunea Leghin – Tg Neamț (30 km), cuprinde și o secțiune de circa un kilometru care va fi construită pe teritoriul județului Iași, pe raza localității Moțca, conform documentației de atribuire a contractului.

Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 672 metri pe raza comunei amintite, la care se adaugă cei 534 metri ai podului peste râul Moldova, râu care delimitează județele Neamț și Iași. 

Sectorul Leghin – Tg Neamţ are o lungime de 30 km şi se desfăşoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi. Secţiunea reprezintă capătul estic al sectorului montan (Tg Mureş – Tg Neamţ) şi traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top