Connect with us

Trafic record la Aeroport: luna mai a adus cel mai mare număr de pasageri din istoria aerogării

Local

Trafic record la Aeroport: luna mai a adus cel mai mare număr de pasageri din istoria aerogării

Aeroportul Iași a înregistrat, în luna mai, cel mai mare număr de pasageri din istorie, potrivit unui anunț al regiei, care citează date oficiale ale Asociației Aeroporturilor din România. Conform sursei citate, au fost înregistrați aproape 160.000 de pasageri.

„Potrivit datelor oficiale transmise de AAR, 159.813 de pasageri au tranzitat Aeroportul Iași în luna mai a acestui an, cifră ce ne menține pe locul secund în topul aeroporturilor regionale. Creșterea este de 365% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au călătorit 34.308 persoane, și de aprox. 44% comparativ cu luna mai a anului 2019, cu un număr de 111.247 de pasageri”, se arată într-o informare a regiei.

„Trafic record la Aeroportul Iași! Luna trecută am înregistrat cel mai mare număr de pasageri din istoria aeroportului” – reprezentanți ai aerogării ieșene.

De asemenea, pentru aceeași perioadă, a fost raportat un număr de 1.303 decolări și aterizări pe Aeroportul Iași, avansul fiind de aprox. 153% față de luna mai 2021 și de aprox. 22% față de aceeași lună a anului 2019. La nivel național, datele arată că traficul de pasageri în intervalul indicat a fost mai mare cu 210% față de luna mai 2021.

Curse disponibile la Aeroportul Iași, în această perioadă:

  • WizzAir: Barcelona, Madrid, Dortmund, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Liverpool, Billund, Bruxelles (Charleroi), Eindhoven, Roma (Fiumicino), Milano (Bergamo), Bologna, Torino, Veneția (Treviso), Bari, Catania, Larnaca, Tel Aviv și cursele temporare,repoziționate de pe Aeroportul Chișinău: Basel, Berlin, Hamburg, Praga, Memmingen, Verona
  • Blue Air: Londra (Luton), Otopeni
  • HiSky: Dublin
  • TAROM: Otopeni
  • Austrian Airlines: Viena.

La aceste curse regulate se adaugă și zborurile de tip charter în special spre destinații din Grecia sau Turcia.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top