Connect with us

Trei firme vor să traseze direcțiile de dezvoltare a Iașului în următorii 10 ani

Studii și analize

Trei firme vor să traseze direcțiile de dezvoltare a Iașului în următorii 10 ani

Primăria Iași a primit trei oferte la licitația pentru actualizarea celor două strategii în baza cărora vor fi accesate fonduri europene până în anul 2030. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Din actualizarea celor două strategii va rezulta și o listă extinsă de proiecte de dezvoltare – proiecte care, ulterior, vor fi prioritizate, iar unele dintre ele vor fi implementate cu finanțare nerambursabilă.

  • Actualul PMUD poate fi consultat la adresa pmud.apix.ro, într-un demers al APIX.ro de a face cunoscută publicului larg această strategie într-un format interactiv

La procedura lansată de Primărie în sistemul naţional de achiziţii publice (SICAP) s-au înscris trei asocieri de firme: Civitta Strategy TTL Planning (ambele din Bucureşti), Sigma Mobility Engineering (Piteşti) – Avensa Consulting (Iaşi) şi Urban Scope Consultanţă şi Asistenţă Tehnică SRL (ambele din Bucureşti).

Consultantul care va fi desemnat va trebui să facă o analiză detaliată a liniilor de finanţare 2021 – 2027 şi cu scopul de a determina care proiecte iniţiate de Primăria Iaşi pot fi eligibile pentru fonduri nerambursabile.

În ceea ce priveşte SIDU, structura propusă de municipalitatea vizează cel puţin următoarele elemente: contextul actualizării SIDU, analiză diagnostic pentru perioada 2021 – 2027, plan de acţiune şi portofoliu de proiecte şi sistemul de implementare (inclusiv cu parte de monitorizare şi evaluare).

În cazul PMUD, documentul trebuie să se axeze pe oferirea de soluţii la problemele de mobilitate în oraş, inclusiv prin studii de trafic sau interviuri cu ieşeni (minim 1% din populaţie). Pentru actualizarea celor două documente, Primăria a estimat un necesar de 840.000 lei (fără TVA).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Studii și analize

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top