Proiecte publice
UAIC vrea să construiască o pasarelă pietonală în Copou
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a început demersurile pentru amenajarea unei pasarele pietonale pentru traversarea str. Sărărie, cu intenția de a crea o legătură între două terenuri pe care UAIC are în plan dezvoltarea unor proiecte.
„Construire pasarelă pietonală traversare Str. Sărărie”, este obiectul unui certificat de urbanism obținut recent de UAIC. Verificările APIX.ro arată că este vorba despre zona în care Universitatea va amenaja o unitate școlară cu toate ciclurile de învățământ (primar, gimnazial și liceu) și, respectiv, o bază sportivă.
- Citește și UAIC reabilitează termic șapte cămine cu fonduri PNRR: a fost semnat contractul de finanțare
În februarie 2024, APIX.ro a scris despre preluarea de către UAIC a unui teren de 2.000 mp (parcelă parte din suprafața evidențiată cu roșu, pe latura sudică) de la Primăria Iași cu scopul de a completa investiția privind amenajarea unei unități școlare – în 2023, UAIC a finalizat amenajarea unei clădiri dedicate ciclului liceal, iar, în 2024, un imobil va fi refuncționalizat pentru ciclul gimnazial. Terenul solicitat de la Primărie, pe care se află o clădire degradată, este dedicat amenajării școlii primare.
În ceea ce privește parcela albastră, UAIC a anunțat construirea unei baze sportive olimpice. În acest caz, terenul rezervat are o suprafață de aproape un hectar, iar construcțiile propuse de Universitate ar urma să ocupe circa 70%. Spațiile propuse vor găzdui un bazin olimpic, o sală de sport multifuncțională, o sală de forță și o parcare.
Obținerea certificatului de urbanism este o fază incipientă a proiectului de investiție, care informează beneficiarul despre condițiile de construire și avizele care trebuie solicitate astfel încât, în final, proiectul să ajungă să fie aprobat de către consilierii locali și, ulterior, să fie emisă autorizația de construire.