Connect with us

Un nou ansamblu de vile, propus pe 1,5 hectare în Bucium, zona Păun

Investiții private

Un nou ansamblu de vile, propus pe 1,5 hectare în Bucium, zona Păun

Un teren de 1,5 hectare de pe strada Păun ar putea găzdui un nou ansamblu de vile. Proiectul vizează două proprietăți aflate în extravilanul municipiului Iași, în zona Bucium, pentru care este propusă introducerea în intravilan și amenajarea unei zone de locuințe individuale. Beneficiarul este o persoană fizică, iar documentația urbanistică a fost întocmită de firma ieșeană Arhigraph.

Amplasamentul se află pe strada Păun, iar, potrivit regulamentului aferent Planului Urbanistic Zonal (PUZ), casele vor putea avea subsol sau demisol, parter și un etaj, cu o înălțime maximă de nouă metri la streașină. Loturile pentru construcții vor avea cel puțin 500 mp. Conform schiței urbanistice, vor fi ridicate în jurul a 10 vile.

schita urbanistica vile paun
Amplasamentul investiției – terenul are deschidere la DJ 248D, iar, la circa 2 km nord de ansamblul propus, se află Mănăstirea Bucium

Propunerea limitează suprafața ocupată de construcții la 30% din terenul destinat locuirii, în timp ce spațiile libere și plantate sunt prevăzute în proporție de 40%. Regulamentul permite și case cuplate la limita dintre două proprietăți, cu acordul notarial al ambilor vecini.

O componentă a proiectului privește accesul și utilitățile. Documentația prevede modernizarea drumului de acces existent și realizarea unei străzi interioare cu circulație în ambele sensuri. Parcările trebuie amenajate în interiorul proprietăților, iar staționarea mașinilor, inclusiv pe durata șantierului, este prevăzută în afara drumurilor publice.

Conform planului de acțiune, investitorul va construi din fonduri proprii drumurile de pe amplasament, urmând ca acestea să fie cedate domeniului public pentru utilizare și întreținere. Tot în sarcina beneficiarului vor intra extinderea rețelelor de utilități și racordurile necesare viitoarelor case.

„Nu sunt necesare lucrări care să condiționeze investiția care să fie realizate din fonduri publice”, se arată în documentație. Aceasta nu indică o valoare estimată a investiției și nici un calendar al construirii ansamblului.

schita urbanistica vile paun
Schița urbanistică ilustrează o propunere cu nouă construcții

Regulamentul permite, pe lângă locuințe, locuri de joacă și mici spații de servicii, inclusiv cabinete medicale, cu condiția să nu afecteze locuirea. Spre străzile propuse sunt prevăzute garduri vii de cel mult 1,5 metri, eventual dublate de plasă transparentă.

Planul de acțiune permite realizarea investiției în etape. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea PUZ-ului a fost publicat de municipalitatea ieșeană, iar investiția va fi analizată în Consiliul Local Iași până la finalul acestui an.

Articole din categoria Investiții private

To Top