Connect with us

Un nou termen pentru deschiderea ofertelor în vederea construirii depoului Dacia

foto: Lucian Sofian, depou demolat Iasi
Foto: Lucian Sofian/Facebook

Proiecte publice

Un nou termen pentru deschiderea ofertelor în vederea construirii depoului Dacia

Procedura de selecție a unui constructor pentru depoul Dacia are un nou termen: 27 iunie, ceea ce înseamnă o prelungire cu 30 de zile a termenului inițial. Proiectul are o valoare de până la 50 milioane de euro.

Licitația se desfășoară prin intermediul portalului de licitații al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) întrucât fondurile pentru această investiție sunt asigurate în urma unui credit făcut de Primăria Iași la BERD. Valoarea totală se ridică la 240 milioane lei.

„Având în vedere faptul că au fost transmise numeroase solicitări de clarificări atât cu privire la cerințele documentației de achiziție, cât și pentru prelungirea termenului de la potențialii ofertanți, vă informăm că Municipiul Iași a fost de acord cu prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a ofertelor”, se arată într-o informare a BERD.

Care sunt lucrările prevăzute în proiect:

  • se propune demolarea tuturor clădirilor existente în vederea refuncționalizării depoului (dezafectarea construcțiilor a avut loc la începutul acestui în cadrul unui alt contract)
  • se propune menținerea parțială a platformelor ca fundație pentru infrastructură, în concordanță cu rezultatele expertizei tehnice ce va fi realizată în etapa de studiu de fezabilitate
  • redefinirea căilor de acces actuale pentru tramvaie și autobuze, separarea fluxurilor fiind imperativă
  • împrejmuire completă pentru asigurarea siguranței în exploatare
  • restructurarea tuturor sistemelor, incluzând semnalizarea și automatizarea, rețeaua de contact, rețelele interioare, instalațiile
  • sistematizare teren, lucrări de mediu, săpături și terasări (39.380 mp)
  • suprafață lucrări de intervenție și construcții (9.870 mp)
  • suprafața platforme și zone pentru depozitare interioare (2.000 mp)
  • drumuri interioare (420 m)
  • parcare acoperită (5.300 mp)
  • linie cale cu dispozitiv cale complet (3.200 m)
  • împrejmuire teren (1.040 m)

Odată ce va selectat un constructor, durata de execuție a proiectului ajunge la 24 luni, perioadă din care 6 luni este rezervată pentru realizarea documentației tehnice, obținerea autorizațiilor de construire și derularea procedurilor de achiziție pentru execuția de lucrări și servicii conexe.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top