Local
Undă verde pentru o investiție de trei milioane euro la Aeroportul Iași. UPDATE
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a dat undă verde construirii unui parc fotovoltaic la Aeroportul Internațional Iași, o investiție de 10,4 milioane lei. UPDATE – Conform unei informări trimise redacţiei de către oficialii aerogării, proiectul a fost revizuit faţă de forma iniţială, iar valoarea actualizată este de 14,5 milioane lei, fără TVA.
Proiectul vizează extinderea parcului existent de la aerogara ieșeană, iar APM a decis că investiția nu trebuie să treacă prin alți pași birocratici (evaluare impact asupra mediu, evaluare adecvată sau evaluarea impactului asupra corpurilor de apă).
În prezent, la Aeroport este un parc fotovoltaic amenajat pe o suprafață de un hectare. Noul parc este prevăzut în completarea acestui și va ocupa 5 hectare. Energia furnizată de cele două parcuri va acoperi consumul aerogării, conform reprezentanților Aeroportului Iași.
Potrivit devizului general, costurile estimate pentru amenajarea parcului nou, de 5 MW, ajung la 17,2 milioane lei, inclusiv TVA. Odată ce vor începe lucrările, execuția va dura 12 luni. „Se dorește construirea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse solare, utilizând tehnologia celuelor policristaline pentru introducerea acesteia în sistemul electric național în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon”, spun șefii aerogării.
- Citește și Traficul de pasageri pe Aeroportul Iași: 2,35 milioane în 2023, cu 50% mai mult față de 2022
Lucrările presupun montarea a peste 8.600 de panouri solare, fiecare cu o putere instalată de 580 Wp. Panourile solare vor fi aduse etapizate la Iași și vor fi instalate în același timp – vor fi fixate pe structuri metalice cu stâlpi din oțel zincat, montate pe fundații izolate din beton. Parcul fotovoltaic va asigura independența energetică a aerogării ieșene.