Investiții private
Undă verde pentru o nouă clădire rezidențială la Silk District: încă 312 de apartamente
Prime Kapital a obținut o nouă autorizație de construire de la Primăria Iași în cazul Silk District, fiind vorba despre o clădire rezidențială, formată din patru tronsoane precum și un corp de legătură cu destinația de parcare, conform actului urbanistic emis de municipalitate.
„Clădirea rezidenţială ce face obiectul prezentei Autorizaţii de construire, include spaţii cu destinaţia de: locuinţe colective, spaţii comerciale la parterul construcţiei, spaţii tehnice şi administrative precum şi funcţiuni complementare”, se precizează în autorizație.
Regimul de înălțime al clădirii a fost autorizat cu subsol, parter și 11 etaje (ultimul etaj de tip duplex). Numărul total de apartamente care vor fi amenajate în imobil este de 312 de locuințe: 106 cu o cameră, 60 cu două camere (12 – duplex), 122 cu trei camere (14 – duplex) și 24 cu patru camere (14 – duplex). Autorizația prevede și 424 de locuri de parcare.
„Clădirea are un nivel subteran cu o suprafaţă construită desfăşurată de 4632,4 mp, având funcţionalul alcătuit din 7 adăposturi de protecţie civilă, parcare – 87 locuri, spaţii tehnice, depozitări şi circulaţii verticale. Circulaţia auto din subsol va fi conectată printr-un corp de legătură cu subsolul clădirii C2”, potrivit autorizației 222/2024. Accesurile în incintă au fost deja autorizate prin alte două acte urbanistice emise în anul 2021.