Proiecte publice
VIDEO PMI scoate la licitație Piața Națiunii
Întreaga esplanadă a Pieței Națiunii va fi scoasă la licitație pentru realizarea unei parcări subterane. Suprafața de teren ajunge la aproape 5.300 mp, principala entitate interesată de procedură fiind Universitatea de Medicină și Farmacie.
Primăria ar putea încasa peste 4,5 milioane euro de la concesionar pe o perioadă de minimum 25 ani. După realizării parcării, esplanada va fi reamenajată, iar partea supraterană va redeveni proprietate publică.
Acum mai bine de patru ani, într-o conferință la Primărie, UMF anunța un proiect pentru amenajarea unei parcări de 230 de locuri sub Piața Națiunii. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre această inițiativă, dar, vineri, 26 iulie, plenul Consiliului Local (CL) se va pronunța pentru casarea platformei betonate – ce formează practic întreaga esplanadă – și scoaterea acesteia la licitație.
Acum patru ani, UMF estima valoarea investiției pentru construirea parcării la 12 milioane euro.
După construirea parcării, UMF vrea să amenajeze și spații muzeale, săli de conferințe și o bibliotecă, cel puțin așa arăta proiectul în 2015. În acest moment, în Piața Națiunii se află grupul statuar „România Mare”, o fântână, elemente de mobilier urban și jardiniere. Piața Națiunii a fost amenajată în perioada fostului primar Constantin Simirad.
„Concesionarul va executa pe cheltuiala sa toate lucrările de ridicare a bunurilor existente pe esplanadă (monumente, jardiniere, statui, mobilier etc.), de păstrare a acestora în condiții de siguranță pe toată durata execuției investiției, urmând ca la finalizare să le reamplaseze în zona amenajării supraterane. După finalizarea investiției esplanada reamenajată, pe care vor fi amplasate statui, fântâni arteziene, jardiniere etc. devine proprietate publică a Municipiului Iași”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării CL.
Potrivit sursei citate, concesionarul va avea obligația dezafectării platformei betonate pe cheltuiala sa, iar toate sumele obținute prin valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, după deducerea cheltuielilor, vor fi venit la bugetul local.
În proiectul de hotărâre se precizează că locurile de parcare vor fi amenajate doar în subteran pe mai multe niveluri.
„Nu se admit locuri de parcare la sol în zona aferentă pieței urbane. Intrările-ieșirile din parcarea subterană se vor integra în caracterul zonei”, se mai arată în proiect. Concesionarul va realiza proiectarea, execuția și exploatarea parcării.
În baza unui raport de evaluare, realizat în iulie 2019, esplanada Pieței Națiunii a fost evaluată la 4,8 milioane euro.
„Valoarea redevenței pentru pornire la licitație va fi de 182.655 euro/an. S-au stabilit și: durata concesiunii – 25 ani, taxa de participare la licitație 43.130 lei și garanția de participare la licitație – 258.733 lei”, se mai precizează în proiectul de hotărâre.
Galerie foto: