Connect with us

„Conest Grand Residence” – Trei blocuri de 11 etaje

Investiții private

„Conest Grand Residence” – Trei blocuri de 11 etaje

Unul dintre cele mai noi proiecte imobiliare de pe piața ieșeană aparține firmei „Conest”. Compania a demarat lucrările la începutul anului 2017, trei blocuri de 11 etaje urmând să fie inaugurate în prima parte a anului 2018. Potrivit reprezentanților companiei, vor fi amenajate peste 450 de apartamente. Constructorul a obținut autorizația de construire 58/2017 în luna februarie pentru realizarea ansamblului rezidențial pe o suprafață de aproape 12.000 mp. Toate cele trei imobile prevăzute în autorizație vor avea 11 etaje și două niveluri la subsol. Blocurile vor avea o înălțime maximă de aproape 38 metri, iar în zonă vor fi amenajate 375 locuri de parcare (201 – supraterane, 174 – subsol).

Politica de prețuri a companiei

Fiecare bloc va avea apartamente cu 1, 2 și 3 camere. Prețurile sunt cuprinse între 39.721 euro și 79.380 euro (plată cash) sau 42.982 euro și 86.275 euro (plată prin credit). Apartamentele vor avea o suprafață minimă de 40,31 mp și una maximă de 76,02 mp.

„Corpurile de clădire au fundație indirectă formată dintr-un radier continuu din beton armat și oțel beton. Structura de rezistență este modulară. Acoperișul clădirilor este termoizolat și hidroizolat, tip terasă cu atic”, se arată într-o descriere a companiei. Blocurile sunt amplasate în cartierul Tudor Vladimirescu, pe bdul. Chimiei, în apropiere de Hotel Zimbru.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top