Studii și analize
A fost aprobat masterplanul metropolitan Iași, document ce trasează direcțiile de dezvoltare
MasterPlanul Metropolitan Iași (MPM) a fost aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor Zonei Metropolitane Iași, după un proces care a inclus analize, consultări și negocieri cu autorități locale, mediul de afaceri, societatea civilă și instituții centrale. Anunțul a fost făcut de expertul în mobilitate Adrian Covăsnianu, implicat în elaborarea documentului strategic.
Potrivit acestuia, aprobarea marchează „un punct ireversibil” în procesul de planificare la nivel metropolitan, în condițiile în care documentul a fost construit în urma unui dialog extins între primarii din zona metropolitană și alți actori relevanți. Masterplanul a fost prezentat public și în cadrul Summitului TILIA – Romanian Cities Summit, desfășurat la Palatul Culturii, unde propunerile incluse au fost analizate de administrații locale, investitori și experți în dezvoltare urbană.
Documentul conturează principalele direcții de dezvoltare ale zonei metropolitane, cu accent pe infrastructura de transport și organizarea teritorială. Printre proiectele incluse se regăsesc investiții majore precum Autostrada A8, varianta de ocolire în zona de est a municipiului, trenul metropolitan, dar și o rețea de inele de circulație, radiale și conexiuni alternative care să structureze mobilitatea la nivel extins. De asemenea, sunt prevăzute trasee pentru transportul public, rețele de piste pentru biciclete și zone considerate potrivite pentru dezvoltări viitoare.
- Citește și VIDEO Tot ce trebuie să știi despre trenul metropolitan: detalii în premieră din studiul tehnic
Covăsnianu susține că aceste propuneri au fost „înțelese și asumate” de autoritățile locale din zona metropolitană, ceea ce ar crea premisele unei abordări coordonate în atragerea de finanțări și implementarea proiectelor. În opinia sa, contextul actual favorizează repoziționarea Iașului, care „nu mai este o periferie”, ci poate deveni un nod important pe axa est-vest, în funcție de dezvoltarea infrastructurii și de capacitatea de a valorifica oportunitățile de investiții.
- Citește și CITY INDEX 2025: Iașul își păstrează locul în prima ligă urbană, dar pierde din ritmul de creștere
Adoptarea masterplanului oferă autorităților un cadru strategic comun pentru accesarea viitoarelor surse de finanțare, fie că este vorba despre fonduri europene, parteneriate public-private sau alte instrumente financiare. Documentul va sta la baza etapelor următoare, care vizează detalierea proiectelor și corelarea acestora cu programele de finanțare disponibile.






