Connect with us

A fost lansată licitația pentru construirea Sălii Polivalente: 213 mil. lei/Cum vrea Primăria să finanțeze proiectul?

Proiecte publice

A fost lansată licitația pentru construirea Sălii Polivalente: 213 mil. lei/Cum vrea Primăria să finanțeze proiectul?

Primăria a început anul 2022 cu o licitație de amploare al cărei contract are o valoare estimată la aproape 213 milioane lei, fără TVA, și care presupune construirea unei Săli Polivalente în zona Moara de Vânt cu o capacitate de peste 10.000 locuri.

Licitația este lansată cu clauză suspensivă – semnarea contractului cu ofertantul declarat câștigător este condiționată de obținerea finanțării necesare (la finalul textului puteți afla mai multe despre o astfel de clauză). Ofertele pot fi depuse până cel târziu pe 10 martie. La mijlocul lunii decembrie 2021, primarul Mihai Chirica a susținut, în urma unei întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, că Guvernul va asigura fondurile necesare.

Valoarea acestei investiții este mare, nefiind la îndemâna noastră. Avem promisiunea domnului prim – ministru că acest lucru se va face începând cu acest an”, spunea primarul.

Proiectul tehnic al investiției de la Iași, întocmit inclusiv la nivel de detalii de execuție, zace în sertarele Companiei Naționale de Investiții (CNI) de mai bine de un an. Între timp, CNI a lansat licitații pentru alte săli de sport la nivel național, dar de o capacitate mai mică, exemple în acest sens fiind Constanța, Pitești, Oradea, Tulcea, Turda sau Suceava, fiecare cu o capacitate de circa 5.000 de locuri.

Singurul proiect similar cu cel al Iașului, din punct de vedere al capacității, este cel de la Brașov, unde câștigătorul ar trebui anunțat spre finalul lunii ianuarie. Sala de Brașov este mai scumpă: 280 milioane lei.

Noua sală polivalentă de la Iași va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria și va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal.

Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.). Numărul total de locuri în tribune pentru spectatori va fi de peste 10.300, împărțite astfel: 3.194 la parter, 2.304 la etajul I, 4.714 la etajul II și 106 la etajul III (dedicat presei). Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc, precum și sisteme moderne de comunicare, multimedia și sonorizare.

Ce înseamnă clauză suspensivă? [fragment din caietul de sarcini]

„Autoritatea contractanta informeaza ofertantii ca incheierea contractului de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător este condiționată de obtinerea finantarii din fonduri CNI, guvernamentale, europene sau din fonduri interne rambursabile.

Procedura de atribuire/achiziția este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de încheierea contractului de finanțare rambursabila interna, de finantare din fonduri europene sau de finantare din fonduri guvernamentale, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice.
Prin urmare, Autoritatea Contractantă va încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin incheierea contractului de finantare.

În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finantare nu va fi aprobat în condițiile sus menționate (neexistând astfel surse de finanțare) in 24 luni de la finalizarea procedurii de achizitie, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, în conformitate cu prevederile art. 212, alin (1), lit. c) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.

Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. In cazul in care autoritatea contractanta nu va dispune de resurse financiare, contractul va fi sistat.

Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.”

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top