Trafic
A fost semnat contractul pentru un segment al autostrăzii A8: 40 km prin munți, iar constructorul este UMB
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat, joi, contractul pentru construirea a 37,9 km din autostrada A8 (Tg Mureș – Iași – Ungheni) prin munți, respectiv tronsonul Ditrău – Grințieș. La licitație a participat un singur ofertant – grupul de firme UMB care va încasa 6,1 miliarde lei.
„Este contractul cu cea mai mare valoare semnat până acuma, în istorie. Va fi depăşit, probabil, în perioada imediat următoare de tunelul Meseş. (…) Sunt aproape 40 de kilometri dificili, în zona de munte”, a declarat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Potrivit oficialilor CNIR, proiectul are o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări. „Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57 % din lungimea întregului lot: 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte”, au precizat reprezentanții CNIR.
Cel mai lung viaduct, de 1.184 de metri, este proiectat la km 35 peste râul Sabău, iar cel mai lung tunel dintre cele 19 tuneluri are 850 de metri. Pe traseul segmentului Grințieș – Ditrău este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în județul Neamț, conexiune cu Grințieș -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot.
- Citește și Autostrada Iașului: interes major din partea constructorilor, a fost prelungit termenul de ofertare
CNIR gestionează tronsonul montan pe sectorul Sărățeni – Pipirig, respectiv un traseu de aproape 120 kilometri și care include patru loturi: Sărățeni-Joseni (32,4 km), Joseni-Ditrău (14,4 km), Ditrău-Grințieș (37,9 km) și Grințieș-Pipirig (31,5 km). Alte două segmente – Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km) și Pipirig – Vânători (19,3 km – sunt gestionate de Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În același timp, CNAIR a semnat contractele de lucrări pentru capetele sectorului montan (Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Moțca).
UMB va face lucrări pe cel puțin 120 km: Leghin – Moțca (30 km: a început lucrările în februarie 2025), Pipirig – Leghin (20 km: a fost declarat câștigător, dar încă nu a semnat contractul), Sărățeni – Joseni (32 km: contractul va fi semnat în luna martie) și Ditrău – Grințieș (37,9 km, contract semnat pe 20 martie). De asemenea, UMB a depus oferte pentru alți 46 km și așteaptă deciziile comisiilor de evaluare: Joseni – Ditrău (14,4 km) și Grințieș – Pipirig (31,5 km).
