Smart City
Administrația județeană se digitalizează: CJ vrea o strategie în acest an pentru următorii 10 ani
Consiliul Judeţean (CJ) va avea o strategie de transformare digitală. În acest sens, instituţia a lansat o licitaţie pentru contractarea unui consultant şi pune la bătaie o sumă de 210.000 lei, fără TVA.
Elaboratorul documentului va defini o viziune asupra digitalizării administraţiei judeţene, va stabili obiective şi măsuri, va întocmi o listă de proiecte de investiţii şi va identifica toate instrumentele şi resursele necesare procesului de digitalizare. Strategia trebuie să aibă în vedere tendinţele perioadei 2023 – 2030 în sectorul digital.
„Pe baza unei analize instituţionale se va elabora un document complex şi modern, realizat de către o echipă multidisciplinară cu experienţă în formularea de politici publice, elaborarea de strategii de dezvoltare şi management, şi formulat în urma parcurgerii unui proces participativ de planificare strategică, care să asigure consultarea şi implicarea factorilor locali interesaţi şi ai comunităţii”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei.
Durata contractului este de 11 luni: 7 luni pentru elaborarea strategiei şi 4 luni pentru întocmirea unui plan de măsuri şi a unei metodologiii de monitorizare şi evaluare a stadiului de implementare. Printre altele, consultantul va face o analiză pentru a stabili gradul de pregătire pentru digitalizare a administraţiei judeţene şi va defini un concept de judeţ digital, alături de stabilirea obiectivlor de transformare digitală. De asemenea, va propune instrumentele necesare pentru realizarea infrastructurii digitale judeţene. Nu în ultimul rând, elaboratorul strategiei va identifica şi distribui resursele ce trebuie alocate de către fiecare instituţie a administraţiei judeţene în procesul de transformare digitală şi va stabili calendarul de implementare, alături de planul de monitorizare şi acţiune.
Procesul de elaborare a strategiei va avea trei etape: analiza contextului actuale (colectarea de date, consultarea cu actori strategici, analiză SWOT etc.), întocmirea documentului şi perioada de consultare publică.
Sursa: Ziarul de Iași