Connect with us

Asociația „Împreună pentru A8” anunță un protest pentru 10 aprilie

Mișcări civice

Asociația „Împreună pentru A8” anunță un protest pentru 10 aprilie

Liderii Asociației „Împreună pentru A8” au anunțat că vor organiza un protest pe 10 aprilie. „Moldova va pierde finanțarea A8 prin PNRR!”, spune Cătălin Urtoi.

Organizația neguvernamentală acuză faptul că autoritățile centrale arată „nepăsare” față de problemele de trafic din zona Iașului.

„În următoarele săptămâni vor fi închise listele pentru astfel de finanțări, iar Clujul este orașul care va primi cadou o finanțare de un miliard euro prin PNRR, pentru metrou. Iașul își strigă durerea morților pe tronsonul de drum Tg. Frumos – Lețcani, cel mai aglomerat drum din regiunea Moldovei (mza = 21000 mașini) și cu toate acestea autoritățile au un comportament de nepăsare față de oamenii simpli, în condițiile în care această investiție este la jumătatea metroului din Cluj (aproximativ 500 milioane euro)!”, a scris, pe Facebook, Cătălin Urtoi.

El a făcut un apel de mobilizare pentru un protest pe 10 aprilie, ora 12.00, la intersecția dintre DN 2 cu varianta spre Tg. Neamț.

„Vor pleca mai multe coloane de mașini din Iași, Roman, Suceava, Tg. Neamț, Botoșani. Vor fi prezenți cunoscuți oameni de afaceri care vor avea intervenții publice în ziua evenimentului. Așteptăm implicarea ieșenilor în acest eveniment!”, a mai scris Cătălin Urtoi.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Mișcări civice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top