Investiții private
Blocurile contestate de lângă Secția 2 intră în CL
Trei blocuri cu până la opt etaje vor fi construite pe un amplasament în apropiere de sediul Secției 2 Poliție din zona Arcu. Regimul de înălțime ce va fi aprobat miercuri, 28 februarie, de consilierii locali constă în două niveluri în subteran, parter și opt etaje (două blocuri) și două niveluri în subteran, parter și șase etaje. Toate cele trei imobile vor avea și un etaj tehnic, fiind vorba, probabil, de casa liftului.
Amplasamentul investiției:
Inițial, dezvoltatorul – Auto Trans Com SRL -, a solicitat aviz pentru trei blocuri cu 10 etaje, dar, în luna octombrie 2017, Comisia de urbanism a redus din regimul de înălțime, ținând cont și reclamațiile făcute de către cetățeni care locuiesc în zonă. Procentul de ocupare a terenului a fost stabilit la 45%, iar coeficientul de utilizare a terenului este egal cu 4.
Dezvoltatorul are la dispoziție o suprafață de 3.407 mp, unde sunt edificate acum trei construcții care urmează să fie demolate (foste hale). Potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ), proiectul constă în amenajarea de locuințe colective, spații comerciale și birouri. Înălțimea maximă a blocurilor cu opt etaje va fi de 33 metri.
Planșa de reglementări urbanistice aprobată în CL
Vecinii din zonă au reclamat regimul de înălțime mare, suprasolicitarea rețelelor de utilități și probleme de trafic: acces la parcare subterană prevăzut dintr-o alee cu un singur sens de circulație. Totodată, ei au mai reclamat solul instabil al terenului din zonă și au subliniat că un bloc de vecinătate (CL10) are risc seismic „iar construirea în apropierea lui poate pune în pericol siguranța locatarilor”. Beneficiarul PUZ-ului a oferit mai multe explicații vecinilor, iar una dintre acestea viza faptul că ieșirea din parcarea subterană se va doar pe str. Arcu, evitându-se astfel accesul direct în str. Străpungerii Silvestru „o stradă foarte circulată la orele de vârf”.
„Conform studiului geotehnic, fundația va fi executată pe piloți forați, fapt ce va da terenului o structură solidă”, a mai susținut beneficiarul PUZ-ului.
În ianuarie 2018, Asociația de Proprietari Bloc T2 a formulat o nouă sesizare, dar la aceasta a primit răspunsul anterior. „Orice inconvenient apărut pe toată perioada executării lucrărilor va fi asumat de către beneficiar, iar prin soluția adoptată a circulației auto se va evita blocarea circulației auto din zonă”, a mai spus dezvoltatorul.