Connect with us

Care este traseul primilor 30 km de autostradă din jud. Iași: cinci localități sunt pe această rută

Trafic

Care este traseul primilor 30 km de autostradă din jud. Iași: cinci localități sunt pe această rută

Guvernul va aproba în luna mai indicatorii tehnico-economici pentru construirea autostrăzii Bacău – Pașcani, parte din A7, ultimul pas înainte ca proiectul să fie scos la licitație de execuție. În județul Iași, autostrada trece pe raza a cinci localități: Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani.

Pe tot traseul, autostrada are o lungime de 78 km și a fost împărțită în trei tronsoane aferente celor trei loturi care urmează a fi scoase la licitație:

  • Lotul 1 (km 0+000 – km 30+300), între UAT Săucești [BC] și Trifești [NT], cu lungimea de 30,300 km
  • Lotul 2 (km 30+300 – km 49+299), între Trifești [NT] și Gherăești [NT], cu lungimea de 18,999 km.
  • Lotul 3 (km 49+299 – km 77+393.7) , între Mircești [IS] și Pașcani [IS], cu lungimea de 28,095 km

Cum e traseul autostrăzii pe raza județului Iași

  • Are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 50+070 intersectează DJ208. Pe sectorul cuprins între km 54+000 – km 57+000 ocolește pe la Vest localitatea Hălăucești, urmând ca spre final, între km 60+700 și 61+400 traseul să se încadreze pe un coridor între construcții (case) și pădure. Până la km 65+000 traseul se dezvoltă paralel cu magistrala de cale ferată CF500, la Vest de Localitatea Cozmești. În zona km 68+700 se încadrează pe coridorul dintre Brătești și Stolniceni – Prăjescu. Din zona km 72 traseul ocolește localitatea Sodomeni prin Est și municipiul Pașcani pe la Vest. În zona km 71+300-71+400 traversează viitoarea autostradă A8 (Târgu Neamț – Iași). La km 72+900 intersectează DC111 (Strada Morilor) urmând să se facă descărcarea autostrăzii în DN28A (Strada Moldovei). Din punct de vedere al geometriei în plan, autoastrada pe Lotul 3 este caracterizată de raze de cerc ce se înscriu în valori cuprinse între 1100 m – 4500 m. Viteza de proiectare este de 140 km/h iar nodurile rutiere tip B sunt proiectate la viteză de 60 km/h iar cele tip A sunt proiectate la viteză de 80 km/h.

„Volumele de trafic estimate ce vor fi atrase de autostradă, exprimate ca medie zilnică anuală (MZA) pentru anul 2025 sunt circa 31.000 vehicule etalon (MZA) între Bacău și Roman, 21.000 vehicule etalon (MZA) între Roman și Săbăoani și circa 5.500 vehicule etalon (MZA) între Săbăoani și Pașcani, în condițiile în care de la Pașcani va exista o continuare a unui drum de mare viteză spre Suceava, Tg. Neamț (Transilvania) sau Iași. La nivelul anului 2045, aceste valori cresc la circa 38.000 vehicule etalon, 28.500 vehicule etalon și 31.000 vehicule etalon”, se arată într-un document al guvernului, consultat de APIX.ro.

Traseul autostrăzii A7 prin jud. Iași

Vor fi nouă noduri rutiere

  • Nod Bacău – Nord -amplasat la km 0+508 al autostrăzii și se dezvoltă ținând cont de Varianta de Ocolire Bacău. Geometria este de tip „Trompetă”, nodul rutier este de tip “B”. Nodul este amplasat pe raza UAT Săucești. Având în vedere că acest nod rutier conține o bretea din Varianta de Ocolire Bacău, ce se va executa după ce acesta va fi dată în exploatare, se va trata separat. După terminarea lucrărilor la Varianta de Ocolire în zona km 0+000 a autostrăzii vor fi necesare lucrări de demolare. Pe tronsonul principal de autostradă este prevăzută o bretea de legătură cu Varianta de Ocolire Bacău, aproximativ poziție kilometrică 0+500, care permite schimbarea direcției în ambele sensuri de circulație, Bretea Bacău Nord.
  • Nod Filipești – amplasat la km 17+512 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă”, cu descărcare în DN2 (E85), nodul rutier este de tip “B”. Trompeta descarcă traficul într-o intersecție giratorie la DN2, conexiunea realizându-se printr-o bretea cu lungime de aprox. 700 m care traversează magistrala de cale ferată CF500.
  • Nod Roman Sud – amplasat la km 29+850 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă”, cu descărcare în DN2 (E85), nodul rutier este de tip “B”. Conexiunea se realizează printr-o bretea cu lungime de aprox. 1400 m care traversează magistrala de cale ferată CF500.
  • Nod Roman Vest – amplasat la km 34+815 al autostrăzii. Geometria este de tip „Treflă Parțială”, cu descărcare în DN15D într-o intersecție giratorie. Nodul rutier este de tip “B”.
  • Nod Roman Nord – amplasat la km 41+335 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă Dublă”, cu descărcarea în DN2 (E85), nodul rutier este de tip “B”. Cele 2 trompete sunt conectate printr-o bretea cu lungime de aprox. 4100 m care traversează magistrala de cale ferată CF500. În cadrul acestui nod sunt prevăzute două intersecții giratorii pe DN2 respectiv la intersecția între DN 2 – DJ 201C.
  • Nod Săbăoani – amplasat la km 47+437 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă Dublă”, cu descărcare în DN2 (E85), în apropierea intersecției dintre DN2 și DN28. Nodul rutier este de tip “B”. Cele 2 brațe ale nodului rutier asigură relațiile de ieșire / intrare de pe / în autostradă și descarcă în DN2 cu câte o intersecție giratorie ce asigură restul de relații (direcții).
  • Nodul Mogoșești Siret – amplasat la km 59+178 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă”, cu descărcare în DJ 208, nodul rutier este de tip “B”. Trompeta descarcă traficul printr-o bretea într-o intersecție giratorie la DJ208.
  • Nod Rutier Autostrada – Autostrada Târgu Mureș – Iași – amplasat la km 71+374 al autostrăzii. Geometria este de tip „Turbion”. Particularitatea acestui nod constă în faptul că are rolul de a realiza conexiunea între Autostrada Bacău-Pașcani cu Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț –Iași. Acest nod rutier este de tip “A”.
  • Nod Rutier Pașcani – amplasat la km 76+505 al autostrăzii. Geometria este de tip „Trompetă”, se descarcă traficul printr-o bretea într-o intersecție giratorie în DN 28A, nodul rutier este de tip “B”.

„Este prevăzută amplasarea parapeților pe toată lungimea Autostrăzii, atât pe zona mediană cât și pe zonele laterale pentru delimitarea părții carosabile. Pentru zona de urgență a cărei lungime este de 160 m, aflată în zona mediană, s-a prevăzut un tip de parapet demontabil care să asigure atât montarea cât și demontarea, în timp redus și în condiții de siguranță rutieră, respectându-se normele de siguranță la crash test. În unghiurile generate între bretele și partea carosabilă s-au amplasat atenuatori de șoc. Pe parapetele de siguranță se montează elemente retro-reflectorizante (catadioptrii, fluturași reflectorizanți sau alte elemente reflectorizante)”, se mai arată în documentul citat.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top