Connect with us

Ce vrea Iulius să construiască lângă Casa Racoviță din Copou

Investiții private

Ce vrea Iulius să construiască lângă Casa Racoviță din Copou

Iulius va demara o nouă investiție imobiliară în anul 2023, în zona Casei Racoviță din Copou. În această perioadă, se află în consultare publică un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care prevede un regim de înălțime de până la 7 etaje, dar reprezentanții companiei spun că aceasta este o înălțime maximă, iar cea finală va fi stabilită în concordanță cu cea a construcțiilor din zonă.

„Compania IULIUS propune dezvoltarea unei clădiri în proximitatea clădirii monument istoric, care să integreze săli culturale la parter și mezanin, prin care să fie susținută activitatea Centrului Cultural Francez. Imobilul propus spre dezvoltare în anul 2023 prevede patru niveluri de parcare subterană, care să funcționeze ca o facilitate pentru întreaga zonă, deficitară în privința spațiilor de garare. Noile locuri de parcare vor fi corelate cu modernizarea infrastructurii perimetrale, în prezent subdimensionată, și cu o revitalizare și optimizare a zonelor verzi”, se arată în comunicatul companiei.

Redăm, mai jos, comunicatul Iulius:

Compania IULIUS își exprimă intenția de a investi într-o nouă clădire, în proximitatea sediului Centrului Cultural Francez, în anul 2023. Propunerea este într-un stadiu de analiză, astfel că orice opinii ale experților în urbanism ori arhitectură vor fi de un real folos în dezvoltarea proiectului.

Casa Racoviță și terenul aferent acesteia se află în proprietatea privată a companiei IULIUS, fiind un obiectiv pentru care există o intenție de investiție, care să vizeze inclusiv funcțiuni culturale, prin oportunități de extindere a Centrului Cultural Francez, instituție ce își desfășoară activitatea în acest imobil.

Compania IULIUS propune dezvoltarea unei clădiri în proximitatea clădirii monument istoric, care să integreze săli culturale la parter și mezanin, prin care să fie susținută activitatea Centrului Cultural Francez. Imobilul propus spre dezvoltare în anul 2023 prevede patru niveluri de parcare subterană, care să funcționeze ca o facilitate pentru întreaga zonă, deficitară în privința spațiilor de garare. Noile locuri de parcare vor fi corelate cu modernizarea infrastructurii perimetrale, în prezent subdimensionată, și cu o revitalizare și optimizare a zonelor verzi.

Înălțimea clădirii va fi stabilită de către o echipă de arhitecți cu experiență, în concordanță cu cea a construcțiilor din zonă, propunerea actuală, de 7 etaje, reprezentând un maximum posibil. În privința funcțiunilor pe care imobilul le va avea la etajele superioare, sunt analizate mai multe opțiuni, inclusiv cea de rezidențial.

Ulterior dezvoltării noii clădiri, Casa Racoviță va intra într-un proces de restaurare și renovare, lucrări care nu vor avea impact asupra arhitecturii actuale.

Imobilul monument istoric reprezintă una dintre cele mai frumoase și îndrăgite clădiri din Iași, de aceea toate sugestiile comunității, care pot sta la baza dezvoltării proiectului din vecinătatea Centrului Cultural Francez, sunt așteptate pe adresa dezvoltare.iulius@iuliusmall.com.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top