Proiecte publice
Centura Iașului: doar 300.000 lei sunt alocați de la bugetul de stat
Proiectul variantei sud din centura Iașului, la modul în care a fost gândit în anul 2007, pare îngropat definitiv de către autoritățile centrale. Cel puțin în ceea ce privește tronsonul care se suprapune pe bld. Poitiers și str. Trei Fântâni.
În bugetul de stat pe anul 2021 figurează o sumă de 300.000 lei. Cel mai probabil, acești bani sunt alocați pentru a finanțarea proiectării lucrărilor pe tronsonul Uricani – Cicoarei. În anul 2022, figurează alte 1,5 milioane lei. Cele două sume cumulate reprezintă valoarea estimată a contractului de proiectare, în acest caz licitația fiind desfășurare.
Intenția declarată a autorităților este de a asigura fondurile necesare execuției prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În varianta draft a PNRR, autoritățile au propus o alocare de 88 milioane euro pentru o variantă de drum Lețcani – Uricani – Cicoarei. Conform unor declarații recente, este de așteptat că acest proiect să figureze și în forma finală a PNRR, având în vedere că prin intermediul acestui program se pot finanța centuri ocolitoare.