Proiecte publice
Clădirea Vămii va fi modernizată: infiltrații majore au afectat imobilul și au provocat distrugeri
Autoritatea Vamală Română a demarat un proiect pentru modernizarea clădirii Vămii din zona Nicolae Iorga. În primă instanță, autoritatea centrală a lansat o procedură pentru proiectarea lucrărilor, iar contractul se ridică la aproape un milion de lei. Potrivit AVR, imobilul se află „într-o stare de uzură avansată”.
Clădirea a fost dată în exploatare în anul 2001 și, de la acel moment, nu au fost executate lucrări de întreținere sau de reparații curente. Imobilul are cinci corpuri, iar regimul de înălțime maxim este cu parter, mezanin și 7 etaje. Lipsa lucrărilor de întreținere a dus la situația în care costurile de ținere în stare de funcționare a imobilului sunt „foarte ridicate”.
„Ca urmare a perioadei de utilizare relativ mari în timp, de la punerea în funcțiune până în prezent, elementele de construcții cât și instalațiile aferente acestora au suferit o uzură fizică și morală accentuată”, se arată în caietul de sarcini.
Principalele degradări provin de la infiltrații majore, infiltrații care au provocat distrugeri la pereți, tavane și plafoane. „Obiectivul general al proiectului constă în modernizarea clădirii, creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente și reducerea consumului de energie prin creșterea eficienței energetice”, potrivit documentației.
Clădirea Vămii este formate din cinci corpuri. Imobilul principal are 7 etaje și o suprafață utilă de aproape 2.400 mp. Celelalte patru corpuri sunt anexe: depozite, basculă (cântar TIR), cabină cântar și o clădire de birouri cu regim mic de înălțime (parter, mezanin și un etaj).