Proiecte publice
Concesionările din parcul industrial Lețcani, pe punctul de a fi lansate. Ce condiții a pus comuna
Licitațiile de concesionare a terenurilor din parcul industrial Lețcani ar putea fi lansate până la finalul acestui an. Organizarea procedurilor va fi posibilă după ce, miercuri, 24 septembrie, plenul Consiliul Județean (CJ) Iași va prelua în proprietate amplasamentul. Transferul va fi realizat ținând cont de mai multe condiții impuse de către Consiliul Local Lețcani. De exemplu, dacă în 3 ani nu sunt realizate 5 investiții sau nu sunt create minimum 400 de locuri de muncă, atunci terenurile revin în domeniul public al comunei limitrofe.
Concesionările vor fi gestionate de Iasi Industrial Park, firmă a CJ Iași care, la peste 10 ani de la înființare, va derula, în sfârșit, activitatea pentru care a fost înființată. Lucrările la parcul industrial s-au desfășurat în perioada 2021 – 2024, cu finanțare de la bugetul județean.
CJ va prelua în proprietate 12 parcele în suprafață totală de aproape 30 hectare. „Pentru a demara procedurile de selecționare a rezidenților parcului industrial a fost necesară asigurarea cadrului legal privind drepturile și obligațiile CJ Iași de a beneficia de posesia, folosința și administrarea terenului în vederea delegării acestei activități către Iași Industrial Park, societate deținătoare a titlului de parc industrial”, se arată în proiectul de hotărâre.
Ce condiții a pus Consiliul Local Lețcani
Transferul de proprietate a parcelelor a fost aprobat de Consiliul Local Lețcani în această vară, dar cu mai multe condiții.
„În situația în care, în termen de 36 de luni de la predare/primire nu se vor localiza în parcul industrial un minim de 5 investiții sau nu se vor crea minim 400 de locuri de muncă, Consiliul Local Lețcani va decide asupra reîntregirii domeniului public al comunei Lețcani cu imobilele care fac obiectul hotărârii”, se precizează în hotărârea adoptată de către consilierii locali ai comunei limitrofe Iașului.
O altă condiție presupune ca CJ Iași să finanțeze întocmirea unor rapoarte de reevaluare a terenurilor din incinta parcului industriale, contractând în acest sens un evaluator autotrizat.
„Pe tot parcursul existenței parcului industrial, CJ Iași se va asigura că investește anual direct sau prin instituțiile și direcțiile aflate în subordine sau în coordonare, sume destinate îmbunătățirii infrastructurii rutiere aflate în competență (drumuri, trotuare, psite de bicicliști, stații de transport etc.), a serviciilor publice sau alte dotări publice. Sumele anuale se vor ridica la nivelul de minim valoarea profitului net realizat de Iași Industrial Park în anul precedent”, este o altă condiție impusă de deliberativul din Lețcani.
Alte trei solicitări ale CL Lețcani au vizat:
- angajarea unui procent situat între 10% și 30% dintre angajați (în funcție de profit) cu precădere având domiciliul pe raza comunei Lețcani
- localizarea cu precădere a unor investiții de producție, cercetare-dezvoltare și doar conex cu activități de depozitare
- stabilirea sediului social al companiilor localizate în parcul industrial pe teritoriul UAT Lețcani
