Connect with us

Consilierii locali au aprobat o documentație urbanistică cu peste 2.100 de pagini

plenul consiliului local iasi august 2024

Investiții private

Consilierii locali au aprobat o documentație urbanistică cu peste 2.100 de pagini

Consiliul Local (CL) Iași a aprobat în unanimitate proiectul privind extinderea Palas cu componenta rezidențială, investiție care a făcut obiectul concursului internațional de soluții arhitecturale în anul 2022. Dosarul cu documentația urbanistică de la „mapa” consilierilor a avut peste 2.100 de pagini.

În plen, niciun consilier nu a luat cuvântul, proiectul fiind aprobat fără probleme. În schimb, o prezentare amplă a avut loc cu o zi în urmă, joi, în cadrul ședinței Comisiei de urbanism a CL, prezentare făcută de arhitecți implicați în proiect. În 2022, proiectul a fost de asemenea prezentat și dezbătut în detaliu la nivel public, în contextul organizării concursului internațional de arhitectură.

Investitorul Iulius poate începe acum demersurile pentru obținerea autorizației de construire, urmând a fi îndepliniți pașii procedurali specifici înainte de lansarea lucrărilor de construire. Nu este exclus ca execuția să înceapă pe final de an sau în prima parte a anului viitor. Iulius are la dispoziție o suprafață totală de 1,7 hectare, iar clădirile vor avea un regim cu 4, 6 sau 9 etaje. În legătură cu acest proiect a fost deja construită și inaugurată strada care face legătura între str. Palat și zona Sf. Andrei.

„Viziunea noastră este de a crea un spațiu care să îmbine comunitățile și să dizolve barierele sociale. Palas Rezidențial va fi o dezvoltare rezidențială unică, deschisă către împrejurimi și care va permite circulația fluidă a persoanelor dinspre cartierul Sf. Andrei către Piața Palatului. Va fi un loc de consolidare a țesăturii sociale, care amplifică sentimentul de comunitate și conectează împrejurimile prin intermediul noilor spații publice și zonelor amenajate pe care le va oferi”, se arată într-o prezentare a proiectului.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top