Connect with us

Covid-19: Rata de incidență pe fiecare localitate din Iași – Trei comune din ZMI se apropie de 7 la mie

Local

Covid-19: Rata de incidență pe fiecare localitate din Iași – Trei comune din ZMI se apropie de 7 la mie

Instituția Prefectului a dat publicității rata de infectare cu Sars-Cov-2, valabilă pentru data de 16 noiembrie, pentru fiecare localitate din județul Iași. În unele cazuri, rata se apropie de 7 la mia de locuitori, prag care poate atrage o stare de carantină și pe timp de zi, așa cum s-a întâmplat în alte localități din țară. În principal este vorba despre comunele Ciurea, Valea Lupului și Miroslava.

Nici în restul comunelor din Zona Metropolitană situația nu este mai bună: nu există localitate care să aibă o rată de incidență sub pragul de 3 la mie, prag care, în vară, putea determina starea de carantină, dar, între timp, legislația a fost schimbată.

  • În municipiul Iași au fost înregistrate până acum aproape 9.000 de cazuri de infectare. Dintre acestea, circa 6.000 sunt cazuri active. Tendința din ultimele luni a fost în permanență de creștere – numărul de cazuri active un a scăzut față de ziua precedentă.

Rata de incidență pe fiecare localitate poate fi consultată AICI.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top