Proiecte publice
Creștere substanțială a devizului la Colegiul Pedagogic, în curs de reabilitare: care sunt explicațiile
Valoarea proiectului pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic din Iași a crescut cu aproape 45%, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali în ședința ordinară programată pe 31 martie. Indicatorii actualizați estimează costuri totale de circa 125 milioane de lei (fără TVA), ceea ce înseamnă o creștere în valori absolute de aproape 40 milioane de lei.
Devizul general al investiției a crescut ca urmare a apariției unor cerințe suplimentare față de proiectul inițial, în special în zona eficienței energetice și a digitalizării (conceptul „Smart School”), care au impus lucrări și dotări neprevăzute inițial. La acestea s-au adăugat noi condiționări de securitate la incendiu (avize ISU), precum și actualizări normative legate de schimbările și standardele climatice.
În paralel, lucrările au fost influențate de creșterea semnificativă a costurilor la materiale și manoperă (20% față de anul 2022, când a fost întocmit devizul inițial), dar și de descoperiri din teren, care au impus intervenții suplimentare la rețelele subterane, fundații și lucrări de drenaj. Totodată, extinderea lucrărilor de sistematizare exterioară (inclusiv alei, terasamente și amenajări verzi) a fost necesară pentru asigurarea accesului și respectarea condițiilor de siguranță și protecție a mediului.
„Conform clarificărilor transmise de compartimentul de resort, la baza majorării valorii obiectivului de investiții se află faptul că, la momentul întocmirii devizului anterior, nu au fost incluse toate cheltuielile potențiale deoarece acestea depindeau de evaluări și studii ulterioare”, se arată în raportul de specialitate, anexă a proiectului de hotărâre inclus pe ordinea de zi a ședinței din 31 martie.

Cu tot cu TVA, valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic ajunge la aproape 150 milioane de lei, iar cea mai mare parte a fondurilor este asigurată prin intermediul unui program guvernamental dedicat consolidării clădirilor cu risc seismic în care funcționează unități de învățământ.
Pe perioada lucrărilor, activitatea Colegiului se desfășoară într-o școală modulară. Unitatea de învățământ deservește peste 1.000 de persoane, circa 900 fiind elevi. Lucrările pentru reabilitarea clădirilor Colegiului au început în vara anului 2024 și au ca termen de execuție 36 de luni. Valoarea contractului inițial semnat cu Iasicon se ridică la 56 milioane lei (fără TVA), sumă care va crește în urma actelor adiționale încheiate.

Lista integrală a lucrărilor suplimentare
- Lucrări de sistematizare (alei pietonale/auto, terasamente, drenaj integrat, zone verzi) pentru siguranță acces, sănătate mediu și reducere riscuri inundații/seismice. Necesități de sistematizare exterioară și protecție monument istoric (apărute ulterior): Evaluările pe teren au arătat că accesul sigur al elevilor și vehiculelor de intervenție necesită alei pietonale/auto suplimentare, terasamente stabile și drenaj integrat, precum și protecția conservatoare în amenajarea zonei verzi – aspecte care au apărut după clarificarea regimului de protecție
- Avize și cerințe ISU ulterioare (2023–2026): ajustări securitate incendiu exterioară (acces pompieri, hidranți integrați). Avize suplimentare ISU pot apărea ulterior pentru conformare finală. Inspecțiile ISU ulterioare (după începerea lucrărilor interioare) impun ajustări pentru securitate incendiu exterioară (ex: acces pompieri prin alei noi, hidranți integrați cu sistematizare, protecție împotriva propagării incendiilor în zone verzi)
- Creșteri prețuri materiale/manoperă 18-25% (indicatori INS/ANAP 2023–2025), neprevăzute integral în 2022
- Descoperiri pe șantier (2023–2026) – degradări suplimentare rețele subterane/fundații, impunând terasamente și drenaj integrat.
- Studii SAER (audit energetic renovare) conform Legii 121/2014 și MC 001-2022, care au evidențiat măsuri suplimentare obligatorii de reducere consumuri energie finală/primară (ex: optimizare instalații exterioare, izolații integrate). Au apărut ulterior pentru a cuantifica exact măsurile de reducere consumuri, care nu erau detaliate în PT inițial (doar instalații de bază). La acestea se adaugă inclusiv: proiect tehnic (PT + DTAC) pentru lucrări de intervenție, asistență tehnică pe durata execuției și lucrări de execuție concrete: optimizare și extindere instalații termice exterioare (conducte, armături, izolații suplimentare); îmbunătățire izolații integrate cu sistematizare exterioară (pereți, acoperiș, pardoseli); drenaj anti-inundații și protecție instalații împotriva umidității.
- Programul Smart School (Strategia digitalizare educație 2021-2027) – Implementare concept Smart School: Conform Strategiei de digitalizare a educației 2021-2027 (Ministerul Educației), au apărut nevoi suplimentare de integrare dotări digitale (ex: cabluri IT, prize smart, laboratoare conectate), compatibile cu instalațiile electrice existente. Aceste elemente nu erau prevăzute inițial, fiind dezvoltate ulterior pentru a atinge indicatorii PNSS de funcționalitate modernă. Acestea sporesc funcționalitatea școlii și sunt eligibile PNSS ca măsuri de modernizare și siguranță în exploatare.
- Actualizări normative DNSH și schimbări climatice (Comunicarea UE 2021/C 373/01) – cerințe suplimentare amenajări verzi și drenaj anti-inundații.
- Integrări cu alte programe naționale (PNRR, Strategia Educației) – zone verzi terapeutice/recreere.
- Reducerea consumurilor anuale de energie finală/primară: Direct din PNSS (creștere eficiență energetică) și Legea 121/2014 – audituri și măsuri ulterioare au arătat nevoi suplimentare (ex: izolații exterioare, drenaj anti-inundații legat de instalații, zone verzi pentru microclimat).







