Connect with us

A fost semnat contractul pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic: lucrările vor dura 3 ani

colegiul pedagogic

Proiecte publice

A fost semnat contractul pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic: lucrările vor dura 3 ani

Lucrările de reabilitare a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” vor demara în această vară și vor dura 3 ani, în condițiile în care Primăria Iași a semnat contractul de execuție, la mai bine de un an de la momentul lansării licitației.

Contractul a fost adjudecat de către Iasicon, firmă care, încă din luna iulie 2023, fusese declarată câștigătoare, într-o etapă intermediară a licitației, dar Primăria nu a mai semnat atunci contractul, ci, pe nepusă masă, a făcut o nouă evaluare a ofertelor și a declarat alt câștigător – firma Grup Construcții Est.

Iasicon a contestat și a câștigat. Acest scenariu s-a repetat de încă două ori: de fiecare dată, Primăria a stabilit câștigător Grup Construcții Est și de fiecare dată, inclusiv pe calea instanței, Iasicon a avut câștig de cauză la depunerea contestației. Telenovela a luat sfârșit pe 29 aprilie: Primăria a stabilit câștigător societatea Iasicon, iar, marți, 28 mai, a fost semnat contractul de lucrări întrucât firma care, anterior, câștigase licitația în trei rânduri, nu a contestat ultima evaluare făcută de municipalitate.

Guvernul a asigurat fondurile (cca 70 milioane lei) pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic încă din luna februarie 2023, prin intermediul unui program național pentru restaurarea clădirilor cu risc seismic în care funcționează școli. În schimb, modul defectuos în care Primăria Iași a organizat licitația de lucrări a dus la o întârziere de un an în demararea efectivă a proiectului.

În timpul restaurării Colegiului Pedagogic, elevii vor învăța într-o școală modulară, aflată în construcție.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top