Connect with us

CTP cumpără 100 de panouri care să afișeze timpii de așteptare în stații: 1,4 mil. lei

Local

CTP cumpără 100 de panouri care să afișeze timpii de așteptare în stații: 1,4 mil. lei

Compania de Transport Public (CTP) va extinde sistemul cu panouri de informare din stațiile de transport care afișează timpii de așteptare a unui mijloc de transport. În acest sens, compania a lansat o licitație cu o valoare estimată a contractului de 1,4 milioane lei (fără TVA).

Potrivit caietului de sarcini, CTP vizează o achiziție integrată ce cuprinde echipamente hardware, licență software și serviciile aferente, inclusiv mentenanță. În momentul de față, CTP are 38 de panouri informative instalate în tot atâtea stații de transport. Noul contract constă în achiziția a încă 100 de panouri.

În documentația de atribuire se arată că 50 de panouri trebuie livrate și puse în funcțiune până la sfârșitul acestui an, iar celelalte pe parcursul anului 2022. „Pentru punerea în funcțiune, CTP va realiza un inventar cu stațiile de călători în care vor fi amplasate panourile de informare, precum și locul și instrucțiunile de montaj, pe care îl va transmite către contractant”, se arată în caietul de sarcini.

Panourile vor afișa informații în intervalul 5.00 – 23.30, conform programului de transport al CTP. Criteriul de atribuire a licitației este prețul cel mai scăzut, iar companiile interesate trebuie să depună oferte cel târziu luni, 27 septembrie.

Ultima achiziție a CTP de panouri LED datează din februarie 2020. La acea vreme, CTP a atribuit direct un contract către o firmă „de casă” a operatorului: Wink Network SRL. Pentru suma de 135.000 lei, Wink a furnizat 15 panouri, respectiv la un preț de 9.000 lei/bucata (fără TVA). La actuala licitație costul mediu pentru livrarea și operarea unui panou trece pragul de 14.000 lei (fără TVA).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top