Proiecte publice
Cum vor autoritățile să finanțeze construirea unui nou spital în Miroslava
Consiliul Județean (CJ) se va asocia cu Primăria Miroslava în demersul de a construi unui nou spital, respectiv Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară. Intenția celor două autorități este de a accesa fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), plan post-pandemic de redresare a economiei finanțate cu fonduri europene și credite.
În acest sens, CJ și Miroslava vor semna un protocol de asociere și vor deveni aplicantul cererii de finanțare în cadrul PNRR. Acordul a primit deja undă verde de la Ministerul Sănătății.
„Construcția unui sediu nou, dedicat Institutului de Boli Cardiovasculare Iași se impune prin necesitatea deservirii populației cu afecțiuni cardiovasculare provenite dintr-un areal geografic vast, respectiv întreaga regiune a Moldovei – 5,5 milioane de locuitori”, se arată în proiectul de hotărâre aferent aprobării acordului de asociere care va fi dezbătut pe 25 noiembrie în plenul CJ.
Comuna Miroslava a pus la dispoziție un teren de 12 hectare, în centrul comunei, pentru construirea spitalului. Terenul are acces direct la șoseaua de centură a municipiului Iași și are, astfel, un acces facil pentru toți potențialii pacienți din zona de nord-est. Deocamdată, nu a fost făcută publică o valoare estimată a proiectului.