Proiecte publice
Firme din România, Ucraina și R. Moldova vor să construiască podul de peste Prut, de la Ungheni
Șeful CNAIR Cristian Pistol a anunțat că au fost depuse trei oferte pentru execuția podului de peste Prut de la Ungheni, un contract cu o valoare estimată la peste 160 milioane lei, fără TVA. Licitația a fost lansată încă din luna august 2023, dar termenul de depunere a ofertelor a fost tergiversat.
Deocamdată, CNAIR nu a publicat în sistemul național de achiziții publice numele ofertanților cu tot cu eventuali subcontractanți, singurele date fiind cele oferite de șeful instituției pe Facebook. Nu este clar nici termenul de evaluare a ofertelor întrucât CNAIR nu a actualizat informațiile din SEAP în vreun fel.
Potrivit lui Cristian Pistol, ofertanții sunt:
- asocierea Automagistral Pivden SRL – Perfect Consult Europe SRL. Prima firmă este sucursala din România a companiei ucrainene Pivden, fiind înființată în anul 2022. Odată cu începutul războiului din Ucraina, Pivden a căutat lucrări în România, licitând inclusiv pentru autostrada Bacău – Pașcani. Pivden are sediul central în Odesa, iar principale lucrări au fost, până acum, în Ucraina și Republica Moldova, firma având experiență în proiecte mari de infrastructură. Partenerii din România ai ucrainenilor, cunoscuți drept PC Europe, reprezintă o firmă din jud. Ilfov
- Ness Proiect Europe, ofertant unic. Firma din Ploiești și-a făcut deja simțită prezența la Iași, după ce a câștigat licitația pentru lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgență (SRU). Compania a avut, în 2022, o cifră de afaceri de aproape 400 milioane lei, iar, în ultimii doi ani, firma a început să dea „târcoale” zonei de nord-est a țării, adjudecându-și unele licitații mari organizate de instituții ale statului
- Comsales Grup – cu toate că șeful CNAIR nu oferă niciun detaliu despre această firmă, cel mai probabil este vorba despre o companie din Republica Moldova. În portofoliul publicat pe site-ul firmei apar în special proiecte privind hale industriale și diverse construcții civile în Chișinău sau Ungheni
După semnarea unui contract, 6 luni sunt dedicate activității de proiectare, iar lucrările ar urma să fie executate pe o perioadă de 18 luni, conform documentației de atribuire a contractului.
- Citește și FOTO Cum ar putea arăta podul peste râul Prut de la Ungheni: investiția este de 40 mil. euro
Accesul pe pod se va face pe câte șapte benzi pentru fiecare sens de circulație: două benzi pentru autobuz/autocar/microbuz cu lățimea de 5 m fiecare, trei benzi pentru autoturisme cu lățimea de 3,50 m fiecare și două benzi pentru tiruri cu lățimea de 5 m fiecare.
„Soluția tehnică constă în realizarea a două poduri paralele cu tablier mixt oțel- beton, gindă continuă cu înălțime variabilă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Lucrarea de artă va avea schema statică de grindă continuă cu trei deschideri de 70,00 m + 100,00 m + 70,00 m și lungimea totală de 261,20 m”, se arată în documentația tehnică.
„Traseul are lungimea totală de 1 km și se desfășoară în principal în aliniament. Înainte de intrarea pe rampa podului traseul prezintă două curbe cu raza de 400 m, respectiv 500 m, iar la ieșirea de pe pod, traseul prezintă o curbă cu raza de 350 m”, se mai precizează în proiect.