Investiții private
FOTO Lucrările la noul Lidl din Moara de Foc avansează în ritm alert
Proiectul de construire a noului Lidl din zona Moara de Foc este implementat într-un mod rapid: toate construcțiile de pe teren au fost demolate, terenul a fost amenajat, iar structura viitorului supermarket a fost deja ridicată. Supermarketul se construiește în zona dinspre Sedcom Libris.
Autorizația de construire a noului Lidl a fost emisă de Primărie la începutul anului 2020, în condițiile în care plenul Consiliului Local a aprobat planul urbanistic zonal în august 2019.
Terenul de circa 12.000 mp a fost împărțit în două unități teritoriale de referință. Zona spațiului comercial va ocupa circa 9.500 mp și va fi construit un magazin cu o înălțime maximă de 10 metri, la un regim cu parter și un etaj. Restul suprafeței, spre calea ferată, va fi utilizată pentru ridicarea unei clădiri multifuncționale cu o înălțime maximă de 17 metri la un regim cu subsol, parter și 3 etaje.
La centru comercial vor fi amenajate 142 de locuri de parcare.


